Modelul propus de PSD pentru creşterea diferenţiată a VENITURILOR pensionarilor este echitabil şi nu contravine Constituţiei

Modelul propus de PSD pentru creşterea diferenţiată a VENITURILOR pensionarilor este echitabil şi nu contravine Constituţiei

Având în vedere că unii lideri politici care s-au exprimat public pe subiectul pensiilor nu au înţeles propunerea social-democrată privind creşterea veniturilor pensionarilor în anul 2023, PSD face următoarele precizări:

1) PSD este de acord cu o creştere de până la 15% a sumelor alocate în total, în 2023, pentru pensionari. Însă distribuirea acestor bani suplimentari trebuie să se facă diferenţiat, astfel încât cei cu venituri mici să beneficieze de creşteri mai mari, întrucât aceştia sunt afectaţi mai puternic de creşterea preţurilor.

2) Propunerea PSD de a creşte diferenţiat veniturile pensionarilor nu contravine Constituţiei, pentru că nu implică majorări diferite ale punctului de pensie. Nu trebuie confundată creşterea punctului de pensie cu creşterea veniturilor pensionarilor! Creşterea diferenţiată a VENITURILOR se realizează prin măsuri de sprijin acordate DOAR pensionarilor cu venituri mici, ÎN PLUS faţă majorarea punctului de pensie cu un PROCENT EGAL pentru toţi pensionarii.

3) În actualul context economic, o majorare nediferenţiată a veniturilor pensionarilor ar fi profund inechitabilă. PSD nu poate fi de acord ca la o pensie specială de 18.000 de lei să se acorde o sumă suplimentară de 2.700 de lei, adică de 10 ori mai mare decât la o pensie medie de 1.800 de lei, unde creşterea ar fi de doar 270 de lei.

4) Decidenţii trebuie să ţină cont că inflaţia se resimte mai puternic la pensionarii cu venituri mici, în cazul cărora alimentele şi medicamentele au o pondere mai mare în totalul cheltuielilor. Aşadar, în perioade de criză economică, pe lângă principiul contributivităţii, conform căruia fiecare primeşte după cum a contribuit, trebuie să ţinem cont şi de principiul solidarităţii, care prevede ca cei vulnerabili să fie sprijiniţi mai mult.

Biroul de presă al PSD

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.