M. Dulce: Zic să ne dăm mâna şi să facem ce trebuie pentru oraş!

M. Dulce: Zic să ne dăm mâna şi să facem ce trebuie pentru oraş!

Proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 40.000.000 lei în vederea finanţării unor investiţii publice de interes local, aprobat joia trecută în cadrul unei ședințe ordinare de plen cu voturile exprimate de consilierii PSD și PMP continuă să stârnească acide în spațiul virtual, generate de reprezentanții Opoziției care consideră în continuare că împrumutul este inoportun și costisitor. Primarul Marius Dulce a reluat joi subiectul susținând încă odată că implementarea celor 22 de proiecte europene până la finele anului 2023 devine o prioritate nu doar pentru Executiv ci și pentru călărășeni, în caz contrar fondurile europene urmând a fi restituite din bugetul propriu.

„O să explic, din nou, că văd că cei de la PNL, USR şi Pro România n-au înţeles şi tot “zumzăie” pe Facebook cu fel de fel de ştiri false în privinţa împrumutului de 40 de milioane de lei, aprobat în Consiliul Local. Am ajuns la acest împrumut după o lungă analiză făcută cu colegii mei din cadrul Direcției de Dezvoltare pentru că, aşa cum ştiţi bine, s-a tot spus că trebuie să implementăm proiecte europene, în valoare de peste 40 de milioane de de euro. Asta înseamnă undeva la peste 200 de milioane de lei. Am ajuns la acest împrumut pentru că aceste proiecte sunt întârziate. Cu cel puţin un an de zile. Anul acesta urmează să demarăm implementarea lor, aţi văzut că sunt deja ridicate în SICAP, cred că săptămâna asta ridicăm ultimele 3 proiecte în SICAP. Ca să putem să le implementăm nu mai avem la dispoziţie decât anii 2022 și 2023 până la decembrie, pentru că anul acesta după ce se termină licitaţia urmează cel puţin 3 luni de zile pentru contestații, după care vine iarna când nu poţi să faci nimic. Efectiv, poţi să implementezi proiectele. Nu poţi să sapi, aţi văzut că dacă am impulsionat lucrările în Cartierul Măgureni şi am început să săpăm, tot nu a fost bine, tot s-a provocat un deranj. Toată lumea a fost nemulţumită că de ce am săpat. Am săpat pentru că trebuie să terminăm acest proiect până în luna iunie.”, a spus Dulce care a continuat “De ce ne-au trebuit aceşti bani? Pentru că dacă noi nu asigurăm finanţare directă până luăm tragerile de la Ministerul Dezvoltării, de la ADR, în speţă acum, după ce se iau avizările, nu putem să terminăm aceste proiecte până la sfârșitul anului 2023.

Pentru că dacă vorbim de anii 2022 şi 2023, gândiţi-vă că avem şase luni de iarnă o dată, şase luni de iarnă o dată, şi mai ne rămâne efectiv un an de zile în care trebuie să implementăm toate aceste 22 de proiecte. Dacă noi nu avem un cash flow din care să asigurăm finanţările respective, nimeni nu va lucra aşa de repede cum ne-am propus noi şi dacă nu finanţăm din acest împrumut până luăm bani din tragerile de la Ministerul Dezvoltării, nu ne mişcăm şi riscăm să nu implementăm aceste proiecte.”

| Ne rămân 30 de milioane de lei în cont

Primarul Dulce a explicat că din suma împrumutată, la finele anului 2023, în contul Primăriei se va regăsi suma de 30 de milioane de lei care va putea fi utilizată fie pentru rambursarea creditului, fie pentru susținerea altor obiective de investiții de care Călărașiul are nevoie.

“Ce trebuie ştiut este că aceşti bani pe care i-am împrumutat, la sfârşitul anului 2023 ne vor rămâne în conturi. Vom decide atunci ce facem cu ei. Dezvoltăm mai departe oraşul sau putem să rambursăm, pentru că noi nu vom cheltui din aceşti bani. Din calculele noastre, cofinanţările vor fi undeva la peste 1 mil. de euro, şi estimăm să avem cheltuieli neeligibile pentru că au apărut lucrări complementare pe aceste proiecte undeva la 1 mil. de euro. Deci asta înseamnă că pierdem din acest împrumut 10 mil. de lei şi ne rămân 30 de mil. lei pe care la finalul anului 2023 sau începutul anului 2024 îi vom avea în conturi după ce terminăm acest flux financiar cu 30 de mil. lei din acest împrumut. Deci nu luăm banii ca să-i aruncăm pe prostii, aşa cum spun ei că vai ce facem. Facem bine oraşului pentru că vrem să impulsionăm toate aceste lucrări. Oamenii trebuie să înţeleagă că trebuie să ne dezvoltăm.”, a continuat Dulce.

| Nu mai cârcotiţi degeaba! Au trecut 4 luni de zile, nu 4 ani

Primarul Marius Dulce a avut și un mesaj pentru adversarii săi politici care au încins rețele de socializare în speranța că vor obține puncte electorale pe marginea acestui împrumut care spre deosebire de primele două, în valoare totală de circa 67 de milioane de lei, accesate în mandatul precedent, va fi direcționat în proporție de 87,5% spre finanțarea proiectelor europene. “Au spus pe Facebook că n-am fost de acord cu împrumutul la momentul respectiv. Da, n-am fost de acord cu împrumutul (n.r. 41,572 milioane lei) pentru că nu poţi să cheltui pentru o stradă 100 de miliarde de lei vechi şi încă vreo 100 de miliarde pentru o stradă de 800 de m care şi acum necesită îmbunătățiri și pe care n-am terminat-o încă. Nu putem să asigurăm o cofinanţare pentru Poşta Veche despre care au zis că au finalizat-o. Ei bine, nu e terminată nici la ora asta! Tot pe fonduri europene este și proiectul privind Clubul Pescarilor pe care trebuie să-l terminăm până în luna mai. Tot timpul trebuie să stau acolo, am văzut că sunt discuții că de ce stă primarul pe şantiere... Pentru că dacă nu impulsionăm şi nu mărim viteza de lucru, nu realizăm ceea ce ne-am propus. Acum vin de pe şantiere. Am început asfaltarea trotuarelor pe strada Zefirului, o să mergem și pe Luceafărului. Deci se poate!”, a mai spus Dulce care a conchis “Nu mai cârcotiţi degeaba! Au trecut 4 luni de zile, nu 4 ani. Încercăm să facem lucrurile funcţionale cât mai repede. Nu ne plângem nici de trecut, nu spunem nimic de trecut, noi vrem doar să avem soluţii. Am sperat să avem un consiliu constructiv care să lucreze în favoarea orașului și a călărășenilor. Nu spune nimeni să voteze orice, dar ca să nu vrei dezvoltarea oraşului şi după aceea să cârcoteşti mințind populaţia şi să spui că ceri un orizont de timp, e totuși prea mult. Eu când spun orizontul de timp pentru Măgureni, acesta o să fie iunie-iulie când vom termina canalizarea şi vom începe să aducem viaţa la un normal. Nici nu vreau să-i mai dau și numele...Să termine cu minciunile dacă vrem să dezvoltăm oraşul şi să lăsăm în campanie, în 2024, să se spună dacă am făcut bine sau rău. Dar dacă nu vom uni toate forţele politice, dacă nu vin să aducă bani la Călăraşi, dacă tot pun frâne, n-am făcut nimic. Ne facem rău şi nouă şi oraşului! Dar dânşii vor vedea ce se va întâmpla peste câţiva ani. Indiferent cum, se vor implementa proiectele, în următorii ani, ceea ce înseamnă peste 50 de milioane de euro, bani investiți în municipiul nostru. Deci dacă nu ne dăm mâna, nu dezvoltăm oraşul! Probabil că nu s-au trezit din campania electorală şi tot încearcă să-şi facă în continuare campanie electorală. Eu zic că e timpul să terminăm cu astea, să ne dăm mâna şi să facem ce trebuie să facem pentru oraş!”

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.