M. Dulce: Trebuie să facem lucrări de calitate, la preţul corect!

M. Dulce: Trebuie să facem lucrări de calitate, la preţul corect!

Marius Dulce a fost desemnat candidatul PSD pentru Primăria municipiului Călăraşi, la localele din vară. Fost viceprimar între 2012 şi 2016, lider al consilierilor locali PSD din actualul Consiliu Local, Dulce e puternic ancorat la realitatea locală fiind promotorul multor proiecte iniţiate de actuala administraţie în municipiu. Despre ce este vorba, aflaţi în interviul de mai jos:

Domnule Dulce, pe 5 martie, aţi fost desemnat, oficial, candidatul PSD pentru Primăria municipiului Călăraşi. Aş vrea să ne spuneţi dacă vă aşteptaţi la o asemenea nominalizare. Ce se va întâmpla în continuare?

Da, mă aşteptam pentru aşa cum ştiţi, după un lung şir de sonaje, am rămas, după cum se vede, cu prima şansă şi atunci decizia colegilor mei de la Centru şi din din cadrul organizaţiei judeşene, a fost să mă desemneze candidat al partidului. Mai departe...e clar că am intrat în linie dreaptă. Nu mai nicio secundă de pierdut. Ca şi până acum, trebuie să fim conectaţi la problemele cetăţenilor care nu-s nici puţine şi nici uşoare. Cunosc destul de bine despre ce este vorba. Vedeţi şi voi ce se întâmplă. Peste tot lucrări haotice. E drept că oraşul are nevoie de investiţii dar nu aşa cum se execută în momentul de faţă.

Avem soluţii să dezvoltăm oraşul şi să creăm cât mai puţin disconfort cetăţeanului.

După părerea mea, Marius Dulce din 2020 e total diferit de acel Marius Dulce din urmă cu 4 ani, chit că atunci eraţi viceprimar când aţi intrat în competiţie. Aţi pornit de jos însă cu multă muncă, într-un timp record, aţi ajuns la o distanţă mică în spatele câştigătorului care s-a trezit cu mulţi aliaţi în jurul său. Acum, Marius Dulce are şi mai multă experienţă, fiind foarte bine ancorat în realitatea călărăşeană.

Eu am fost ancorat în realitatea locală încă de când eram viceprimar, începând cu 2012. Am răspuns, în calitate de viceprimar, de Direcţia Tehnică. Mă identific cu foarte multe lucrări din acest municipiu, în sensul că sunt promotorul discuţiilor privind canalizarea menajeră şi pluvială în cartierul Măgureni, astfel încât să dăm şi acestei zone un sens de secolul 21.

Mă identific cu tot ce s-a făcut în cartierul Mircea Vodă. Am spus, dintotdeauna, că trebuie să scoatem noroiul în afara oraşului. Ca să terminăm odată şi cu sintagma asta „Călăraşi, mai mult praf decât oraş!” Degeaba asfaltezi o stradă, dacă laşi 3 cu noroi!

Din câte ştiu, nu e nevoie de mulţi bani ca să se finalizeze lucrările de asfaltare în cartierul Mircea Vodă Consider că o sumă de 6-7 milioane de lei ar fi necesară ca să terminăm străzile care au mai rămas de asfaltat. Un efort financiar pe care trebuie să-l facem cât mai repede cu putinţă.

Observ cu regret că nu s-a mai făcut nimic din 2016 în cartierul Farfuria. Am avut iniţiativa de a se aplica acolo un tratament bituminos pentru ca ulterior să pună şi un strat de asfalt, cu cheltuieli minime. La fel, nu s-a mai făcut nimic în cartierul Livadă. Acolo, am introdus gaz, apă, asfalt. A mai rămas o singură stradă, Antiaeriană, care nu s-a mai făcut. De ce? Nu ştiu. Mai departe. Oamenii de acolo beneficiază de o reţea veche de apă. Am văzut că s-a prins o sumă în buget, desigur, însuficientă dar sper să ducem şi acolo apă curentă de calitate. Să ducem ccanalizare pluvială şi menajeră. Cineva din Executiv, un viceprimar căruia nu-i ştiu numele, spunea că acolo cetăţenii sunt rău – platnici. Datoria noastră este să ducem asfel de utilităţi după care să-i convingem să le şi plătească. Dar trebuie să le facem!

Şi sunt multe altele. N-am acum la îndemână o listă dar fiind legat de Direcţia Tehnică, am luat toate deciziile corecte pe această temă.

Am observat că aveţi un susţinător de top. E vorba de fostul primar, Nicolae Dragu...

Da, domnul Dragu mi-a propus că va fi lângă mine. A îţeles desigur că sunt dintr-o altă generaţie şi am o altă viziune. A observat ce mod de comportament am şi în consecinţă a considerat că-i de bun augur să fie alături de mine. Experienţa domniei sale, în materie de administraţie, este un mare plus pentru mine.

Sâmbătă şi duminică aţi interacţionat cu multe doamne şi domnişoare, oferindu-le alături de o floare şi consideraţia dumneavoastră.

Au fost momente extrem de agreabile. N-am făcut gestul din raţiuni politice ci din simplul fapt că le respect. Ca mamă, soţie, fiică, soră, femeia trebuie respectată şi iubită. Am făcut un simplu gest de normalitate, oferindu-le câte o floare doamnelor şi domnişoarelor acolo unde am putut să ajung.

Când credeţi că vom putea vedea şi lista de consilieri PSD?

Lista va fi data publicităţii în curând. Poziţia colegilor mei pe această listă va fi data în funcţie de gradul de implicare al fiecăruia în această campanie, despre care pot să vă spun că e o chestiune extreme de serioasă. Împreună cu ei vom stabili clar problemele din fiecare cartier, de pe fiecare stradă. Vvom centraliza aceste date pe care le vom transforma în obiective clare, fezabile în 4 ani. Nu putem pretinde că vom construe un aeroport la marginea oraşului deşi nu avem resursele necesare să-l finalizăm vreodată. Aşa cum a procedat actualul Executiv care în urmă cu 4 ani a promis o serie de obiective care au rămas tot acolo în pliantul de campanie.

De ce credeţi că e nevoie de un suflu proaspăt în administraţia publică locală?

Pentru că aşa nu se mai poate. Nu mai merge să batem pasul pe loc. Nu mai merge să luăm împrumuturi irosind banii, de pildă, pe două strzi. E mult spus şi două strză având în vedere lungimea acestora. Pentru ele, se vor cheltui în jur de 150 – 160 de miliarde de lei vechi. Trebuie să facem lucrări de calitate, la preţulk corect!

În ceea ce priveşte B-dul N. Titulescu, iniţial ni s-a prezentat o lucrare de vreo 9 milioane de lei. După ce am reacţionat, au revenit cu proiect estimat la 7 miilioane de lei. Care-i preţul corect?

Şi dacă vedem „desenele” care ni s-au prezentat, pentru că nu întâmplător am spus că ne dezvoltăm pe hârtie, nu seamănă cu realitatea din teren. Mi se pare că se fac lucrări pe „repde – înainte”. Să ne convingă că se face ceva! Şi atunci, se fac greşeli care ne costă. Nu se tasează bine, pavelele, multe din ele sparte, sunt puse prost. Toate acestea pentru că lucrările de execuţie sunt de slabă calitate, realizate pe „repede – înainte”. Anul trecut, pe segmentul de stradă cuprins între Şcoala 5 şi Strada Borcea, au pus bordurile, acum văd că le-au scos. Toate astea generează costuri suplimentare pe care noi le vom suporta, cu toţii. Administraţia „Marius Dulce” va veni ca să îndepărteze aceste costuri suplimentare.

Întâlnirile cu cetăţenii...

Vor continua. Ne vom duce în fiecare cartier, pe fiecare stradă pentru a dialoga cu oamenii. Voi fi prezent acolo unde cetăţenii mă cheamă. Sunt călărăşean, mă interesează enorm viitorul acestui municipiu pe care-l putem realiza doar împreună.

Mulţumesc.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.