M. Dulce: Pentru a fi transparenţi, e bine să primim un raport privind sumele utilizate din împrumuturi

M. Dulce: Pentru a fi transparenţi, e bine să primim un raport privind sumele utilizate din împrumuturi

Sub conducerea lui Dan Drăgulin, Municipiul Călăraşi a contactat deja două împrumuturi bancare pentru finanţarea unor obiective de investiţii apreciate de primarul liberal ca fiind de importanţă majoră pentru călărăşeni. Primul, în valoare de 25 de milioane de lei, epuizat la finele anului trecut iar cel de-al doilea, aflat în că în derulare, de circa 42 de milioane de lei. Ambele, pe 10 ani, precedate de perioadă de graţie de 3 ani. (în acest termen de 3 ani, Primăria va plăti doar dobânda aferentă sumei trase, nu şi ratele!).

Liderul consilierilor PSD, Marius Dulce a intervenit în plenul ultimei şedinţe ordinare de plen solicitând Executivului un raport privind sumele utilizate, proiectele demarate în baza acestor sume precum şi cele viitoare care vor fi finanţate în baza celui de-al doilea împrumut. „Pentru a fi transparenţi, ca să ştim exact ce faceţi cu aceşti bani pe care i-aţi tras până acum sau urmează să-i trageţi, este bine să primimi şi noi, consilierii, un raport detaliat privind modul în care s-au cheltuit aceste sume provenite din împrumut” a spus Dulce.

Prezent la lucrările şedinţei, Drăgulin a precizat că pentru acest an a fost prinsă în buget suma de 4.425.000 lei reprezentând rambursări rate şi dobânzi credite, adăugând că „partea de rambursări reprezintă 3,57% din buget”.