M. Dulce: De ce minţiţi, domnule Drăgulin?

M. Dulce: De ce minţiţi, domnule Drăgulin?

Liderul consilierilor PSD din Consiliul Local Municipal Călăraşi, Marius Dulce a „reacţionat” după „Dreptul la replică” transmis de şeful Executivului Primăriei Călăraşi în urma publicării în cotidianul online www.arenamedia.ro a articolului ”M. Dulce: Poşta Veche încă nu e gata deşi banii au fost viraţi din bugetul propriu şi nu din cel al Ministerului Dezvoltării”, făcând următoarele precizări:

„Sunt plăcut surprins de „rapiditatea” cu care domnul Drăgulin a transmis acest „Drept la replică”. Aş fi fost realmente uluit dacă reacţiona aşa şi în cazul transmiterii informaţiilor pe care le-am solicitat în plenul şedinţei ordinare din februarie cu privire la modul de cheltuire a banilor proveniţi din împrumuturile bancare. Asta în primul rând.

În al doilea rând, dincolo de aroganţa şi tonul care nu fac cinste unui primar de calibrul său, ce-i drept, şcolit pe la vreo 4 „academii politice”, gen PCR, PUR, UNPR şi PNL, de-a lungul carierei sale care din fericire se apropie de final, „Dreptul la replică” ar putea „să-i entuziasmeze” cel mult pe cei din preajma sa care, probabil, l-au şi pritocit, muncind la el o zi întreagă.

Din păcate pentru ei, tot n-au reuşit să dea o „replică” pe măsură.

Am spus-o şi o repet, „nedumerirea” mea se referă la necesitatea utilizării acelei sume, de 6.935.408,06 lei, provenită din împrumutul de 25 de milioane de lei, aşa cum rezultă din Proiectul de Hotărâre privind modificarea si completarea  Hotărârii Consiliului Local nr.188/2015 privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de  25.000.000 lei, în vederea finanțării a unor investiții publice de interes local pe care l-aţi iniţiat, în septembrie 2019, iar noi consilierii locali l-am votat. Acolo scrie negru pe alb că pentru proiectul ‘’Dezvoltarea patrimoniului cultural prin restaurarea monumentului istoric POŞTA VECHE din municipiul Călăraşi”, valoarea propusă a fi finanţată din credit este de 6.935.408,06 lei. Dacă era vorba şi de alte „cofinanţări” de proiecte cu finanţare nerambursabilă Axa 4 POP 2014-2020 şi pentru alte proiecte aflate în implementare şi evaluare finanţabile prin INTERREG şi alte axe din POR 2014-2020, atunci ce v-a împiedicat să nu le prezentaţi şi pe acelea, în PH-ul respectiv? Poate ne veţi spune măcar acum despre ce era vorba. Din punctul meu de vedere, e inadmisibil să împrumuţi în jur de 7 milioane de lei ca să acoperi cofinanţarea proiectului de doar 231.043,27 lei, inclusiv TVA!

Aţi mai precizat în „Dreptul la replică” că „Până în prezent, în cadrul proiectului au fost depuse 5 cereri de rambursare pentru valoarea totală cheltuită de 7.468.140,61 lei, fiind rambursați ÎN TOTALITATE (98%) – nicio sumă nu a fost considerată neeligibilă, ca dovadă a implementării corecte a proiectului.” Cum se face că noi, consilierii, n-avem habar de aşa ceva? Presupunând că nu eram „îndreptăţiţi” să ştim şi acest „detaliu”, păi dacă adăugăm la această sumă rambursată pe cea provenită din împrumut, rezultă în jur de 14,5 milioane de lei, sumă care depăşeşte, clar, valoarea contractului de finanțare, de 11.563.563,48 lei, inclusiv TVA. Ori în cazul ăsta, restaurarea trebuia finalizată demult. Probabil la 1 decembrie 2019, când de fapt aţi preconizat să tăiaţi şi panglica. Doar că socoteala de la primărie nu s-a mai potrivit cu cea de la...Poştă. Ca să n-o mai lungesc: De ce minţiţi, domnule Drăgulin?” a susţinut Marius Dulce.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.