M. Dulce: CNI a finanţat construirea bazinului însă ei n-au fost în stare să finalizeze nici până acum lucrările de amenajări exterioare

M. Dulce: CNI a finanţat construirea bazinului însă ei n-au fost în stare să finalizeze nici până acum lucrările de amenajări exterioare

Bazinul de înot didactic, construit pe fostul teren de zgură din incinta Complexului Sportiv Dunărea Călăraşi, din fonduri guvernamentale asigurate de CNI, în cadrul subprogramului ”Bazine de înot”, ar fi putut deveni, poate, chiar din această vară un punct de atracţie nu doar pentru copii şi adolescenţi ci şi pentru adulţi. Din păcate, lucrările nu s-au finalizat în totalitate, o parte dintre ele cum ar fi cele privind amenajările exterioare urmând a fi suportate din bugetul local.

Liderul consilierilor PSD, Marius Dulce critică modul lent în care acţionează Executivul cu privire la lucrările pe care Primăria le are de executat, susţinând că bazinul de înot  poate deveni o alternativă de petrecere a timpului liber pentru călărăşenii pasionaţi de mişcare, de sport.

„În linia sa obişnuită, Executivul nu ezită şi de data asta să ne mintă. Ba că termină bazinul azi, ba că-l termină mâine... Acest obiectiv a prins contur în timpul guvernării PSD pe care liberalii o contestă şi acum. CNI a finanţat construirea bazinului însă ei n-au fost în stare să finalizeze nici până acum lucrările de amenajări exterioare care înseamnă alei pietonale, spaţii verzi, locuri de parcare, etc. Constat că am ajuns aproape şi de finalul lunii mai şi nu vedem nici un semn din acest punct de vedere. S-ar fi putut lucra acolo pe perioada în care am stat cu toţii acasă. De aceea consider că s-a ratat o bună oportunitate ca această investiţie să fie gata în această vară şi de ea să beneficieze călărăşenii, de la mic la mare, cei iubitori de sport şi de mişcare în general” a declarat Dulce care a mai adăugat „E foarte bine că s-a construit un astfel de bazin la Călăraşi dar să nu uităm faptul că el va fi şi un mare consumator de resurse de la buget. Bazinul care se va afla în administrarea Serviciului Public Centrale Termice va avea nevoie de personal propriu. Vor fi cheluieli legate şi de plata utilităţilor: apă, gaz, curent. Va trebui să identificăm şi posibilităţi de autofinanţare astfel încât, măcar o parte din aceste cheltuieli să fie susţinute cu bani proveniţi din vânzarea biletelor sau a abonamentelor către adulţii care vor putea „să se relaxeze” aici după orele 17.00 sau 18.00. Sunt chestiuni care vor fi puse la punct în Consiliul Local.”

Dulce suspectează însă că întârzierea lucrărilor are la bază şi raţiuni electorale. „Probabil, din motive electorale, vor căuta să taie panglica la acest bazin de înot, prin august – septembrie, undeva în preajma alegerilor locale. E foarte probabil şi un astfel de „scenariu”, sperând să obţină astfel şi bunăvoinţa electoratului.” a mai spus Marius Dulce.

bazininotcalarasi

Primele demersuri făcute în 2014

Primii paşi pentru construirea acestui bazin au fost făcuţi în 2014 când consilierii locali şi-au dat acordul privind transmiterea în folosinţă gratuită către Ministerul Deztvoltării Regionale a unui teren de 8.124 mp.

Proiectul însuma de fapt construirea unui bazin de înot, modernizarea sălii de box dar şi a stadionului. Investitiţia urma să fie realizată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) iar Primăria avea ca sarcină finanţarea lucrărilor de sistematizare pe verticală a amplasamentului, racordurile la utilităţi: apă, canal, gaz.

În plus, tot Primăria se obliga ca, după realizarea obiectivului, să meţină destinaţia acestuia şi să-l întreţină pe o perioadă de minimum 15 ani, dar şi de a finanţa eventualele costuri suplimentare la această investiţie.

Pe 29 ianuarie 2016, a fost încheiat Procesul verbal nr. 4412/29.01.2016 între CNI şi U.A.T. Municipiul Călăraşi de predare a amplasamentului, un teren în suprafaţă de 8.127 mp, aparţinând domeniului privat al municipiului Călăraşi, situat în Bulevardul Republicii, nr. 2C (incinta Stadi

La începutul anului 2017, Compania Naţională de InvestIţii a demarat procedura de achiziţie publică a contractului Proiectare-faza de adaptare la amplasament şi asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii ”Construire bazin de înot didactic, în municipiul Călăraşi, bulevardul Republicii, nr. 2C, judeţul Călăraşi”.

Valoarea estimată a contractului pentru care CNI a realizat achiziţia publică electronică ea fost de 6.265.984 lei fără TVA, termenul de finalizare fiind de 48 de luni.

Potrivit memoriului tehnic, clădirea are un regim de înălţime P+1, cu o suprafaţă construită de 840 mp, ea fiind configurată astfel:

PARTER: hol primire, grupuri sanitare (fete/baieţi), vestiare (băieţi/fete/instructor), centrală tratare aer, spaţiu de depozitare, bazin de compensare, staţie filtrare apă, staţie de tratare şi pompare apă

ETAJ: hol, plajă şi zonă încălzire, grup sanitar, zonă public, şi bazinul în suprafaţă de 312,50 mp.

Primăria Municipiului Călăraşi va asigura tot sprijinul necesar Companiei Naţionale de Investiţii pe perioada implementării proiectului.

Pe 21 iulie 2017, CNI semnează cu firma Construcţii Erbaşu SA contractul de proiectare şi execuţie pentru obiectivul de investiţii „Construcţii bazin de înot didactic în municipiul Călăraşi, B-dul Republicii, nr. 2C, judeţul Călăraşi”.

Exact doi ani mai târziu, ing. Mircea Toader, responsabil tehnic cu execuția din partea antreprenorului, declara pentru www.arenaconstruct.ro „Deja am convocat recepția pentru finalizarea proiectului, care, oficial, va fi gata în această lună. Suntem în grafic, astfel că obiectivul de investiții va fi predat la timp”.

La începutul anului 2019, consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru amenajările exterioare, după cum notează www.adevărul.ro. Valoarea investiţiei, 3,465,048.86 lei la care se adaugă TVA  în sumă de 652,785.79 lei.

„Conform proiectului de hotărâre, necesitatea serviciilor care vor fi furnizate prin acest proiect de investiţii este data de crearea unor condiţii adecvate pentru realizarea de evenimente cu caracter sportiv pe raza oraşului. Pe terenul studiat se propune realizarea unui ansamblu de amenajări exterioare alcătuit din: teren de sport multifuncţional cu dimensiunea în plan de 42,10x22,15 m cu suprafaţa de joc din gazon artificial, W.C. public cu  suprafaţa construită de 58,50 mp, alei pietonale în suprafaţă construită de aprox. 1512 mp, parcări în suprafaţă de aprox. 813 mp, zone comerciale reprezentate de doua containare (tip rulote) fast-food, spaţii verzi în suprafaţă de 2365 mp, spaţiu de joacă copii (s = 2x120 mp fiecare) şi mobilier urban şo racorduri utilităţi (energie electrică, apă, canalizare).” se arată în ştirea publicată pe 3 februarie pe site-ul mai sus – menţionat.

sursa foto www.arenaconstruct.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.