Legi votate de PSD în Parlament pentru sprijinirea medicilor, populaţiei şi antreprenorilor

Legi votate de PSD în Parlament pentru sprijinirea medicilor, populaţiei şi antreprenorilor

Partidul Social Democrat continuă în Parlament măsurile de îmbunătăţire a situaţiei generale a României în această perioadă de stare de urgenţă, şi, implicit, de sprijinire a românilor pentru a trece cu bine de actuala perioadă grea.

Astfel, PSD s-a ţinut din nou de cuvânt şi a votat în Senat şi în Camera Deputaţilor legile care sprijină în mod real personalul medical, populaţia şi economia, demonstrând că politica se face pentru a rezolva adevăratele probleme ale oamenilor şi societăţii, prin fapte, nu prin vorbe, aşa cum procedează actuala guvernare.

În ultima şedinţă de vot final din Camera Deputaţilor, au fost adoptate formele finale şi aşteaptă promulgarea preşedintelui trei legi esenţiale: Acordarea pensiei de urmaş pentru personalul medical din prima linie, Eliminarea dobânzii la dobândă la amânarea ratelor pentru firme, populaţie şi fermierii afectaţi de secetă, precum şi Interzicerea exportului de buştean şi lemn rotund, pentru protejarea pădurilor.

Legea pentru introducerea pensiei de urmaş pentru personalul medical căzut la datorie în lupta cu epidemia prevede un cuantum de 75% din salariu şi se va aplica întreg personalului medical şi auxiliar care participă la acţiuni medicale împotriva Covid-19. Membrii familiilor cadrelor medicale decedate beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de scutire de la plata impozitului pentru terenul şi clădirea de domiciliu.

Prin amendamente concise, am eliminat prin vot dobânda la dobândă pentru toate tipurile de credit din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Orban privind amânarea ratelor bancare. De această lege urmează să beneficieze inclusiv restanţieri, producătorii agricoli care au culturile afectate de secetă şi firmele la care s-au diminuat veniturile cu 15% cauza crizei, nu cu 25% cum au prevăzut liberalii. De asemenea, a fost extins până la 25 octombrie termenul de plată pentru impozitul pe profit şi se va acorda o bonificaţie de 10% tuturor firmelor care achită la scadenţele normale impozitul de profit.

În ceea ce priveşte stoparea jafului din pădurile României, legea votată de PSD interzice de la 1 ianuarie 2021 orice export extracomunitar de buşteni, timp de 10 ani, indiferent că este cu sau fără coajă sau lemn rotund. Nerespectarea acestei legi se va pedepsi cu închisoarea de la 1 la 3 ani sau cu amendă de 100.000 de lei.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.