Deputatul PSD Călărași, Ion Samoilă a votat miercuri seară bugetul pe 2025 despre care susține, într-un mesaj transmis pe o rețea de socializare, că este unul echilibrat care va contribui la dezvoltarea economică, susținerea educației, sănătății și infrastructurii, dar și pe protejarea celor mai vulnerabile categorii sociale. În opinia sa, bugetul reprezintă un pas important în direcția dezvoltării României și implicit a județului Călărași.
“În această seară, în Parlament, am adoptat #Legea #bugetului #de #stat pentru anul 2025, un moment crucial pentru viitorul României.
Acest buget este unul #echilibrat și se va axa pe dezvoltarea economică, susținerea educației, sănătății și infrastructurii, dar și pe protejarea celor mai vulnerabile categorii sociale.
Cu o atenție deosebită asupra creșterii investițiilor în sectorul public și reducerea poverii fiscale asupra cetățenilor, bugetul adoptat astăzi va sprijini consolidarea economiei și îmbunătățirea calității vieții românilor.
Este un pas important, pentru a construi un viitor mai bun pentru România și #județul #Călărași, iar ca deputat PSD voi continua să lupt pentru proiectele care contează cu adevărat pentru oameni.”, a scris Samoilă pe pagina personală de Facebook.
Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2025 și proiectul legii asigurărilor sociale de stat au fost aprobate miercuri seara de plenul reunit al Parlamentului.
Pentru proiectul legii bugetului s-au înregistrat 254 de voturi pentru și 192 de voturi împotrivă, iar pentru cel al asigurărilor sociale de stat 255 de voturi pentru și 192 de voturi împotrivă.
Cele două proiecte de lege vor merge la promulgare la președintele țării, iar după semnarea decretelor ele vor fi publicate în Monitorul Oficial. În acest an, bugetul de stat a fost dezbătut de Parlament în două zile.
Proiectul de buget pe anul 2025 a fost aprobat de Guvern pe 1 februarie. Bugetul este construit pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB.