Deputatul PSD Călărași, Ion Samoilă a vorbit, recent, în cadrul unei conferințe de presă de modul de lucru din Parlament, subliniind atitudinea mai puțin democratică afișată de reprezentanții Opoziției care obstrucționează activitatea atât în plen cât și în comisii. În opinia sa, Parlamentul s-a transformat într-un maidan în care cei care țipă mai tare, pretind că au și dreptate.
„După cum vedeți, în Parlament e mult zbucium. Am ales să merg în Parlament crezând că lucrurile sunt așa cum mi le închipuiam eu. Dar m-am lovit de niște lucruri la care nu m-am gândit niciodată.
Indiferent de argumentele pe care noi le aducem pentru susținerea vreunei legi, cei din Opoziție sunt foarte gălăgioși. Au transformat Parlamentul, după părerea mea, într-un maidan. Nu fac decât să urle. Cred că dacă țipă au și dreptate. N-au argumente, nu vin cu soluții. Ei doar contestă ce se face și vor doar să facă scandal. Bunăoară, la dezbaterea moțiunii împitriva ministrului Predoiu, doamna Gavrilă, reprezentanta Opoziției, n-a făcut decât să urle de început până la sfârșit. A fost la un pas să fie evacuată de la lucrări. Bine că nu s-a întâmplat, altfel cred că dumneaei asta aștepta. Moțiunea a fost inițiată fără niciun argument. Ea a țipat cel mai tare în Parlament deși n-a semnat moțiunea.”, a declarat Samoilă care a continuat “Avem o misiune pe care trebuie s-o ducem până la capăt. N-o să fie deloc ușor. Și în comisii sunt împotriva tuturor propunerilor noastre. Avem obligația să asigurăm majorități în cadrul fiecărei comisii ca să susținem tott ceea propune Guvernul și noi.”