Preşedintele PSD Călăraşi, Iulian Iacomi, susţine prin intermediul unui mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a partidului că Planul Naţional pentru România, propus de liderul interimar, Marcel Ciolacu tuturor forţelor politice, în ciuda opoziţiei făcute de partidul de guvernământ, începe să prindă contur. Iacomi subliniază că PSD a propus chiar şi un model concret de dezvoltare economică, obiectivele fiind oprirea căderii economiei, salvarea cât mai multor locuri de muncă, protecţia socială a persoanelor vulnerabile, iniţierea de noi stimuli economici şi asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice.
“În ciuda opoziției pe care o face PNL oricăror inițiative care vin dinspre formațiunea noastră politică, devine REALITATE inițiativa președintelui PSD care a făcut apel la unirea tuturor forțelor politice pentru realizarea unui PLAN NAȚIONAL destinat combaterii efectelor economice și sociale provocate de pandemie.
Astfel, PSD a propus un model de dezvoltare economică cu obiective clare:
- Oprirea căderii economiei în acest an; asigurarea unei creșteri economice maxim posibile în 2020 și a uneia de peste 3% în 2021. Să nu uităm aici că, în ultimii 3 ani, atunci când PSD s-a aflat la guvernare, România s-a bucurat de o creștere economică fără precedent, consecutivă. Aceasta a permis la rândul ei creșterea salariilor și pensiilor și crearea unor noi locuri de muncă.
- Menținerea cât mai multor locuri de muncă. Deja avem aproape 1 milion de români cu contractele suspendate, iar în jur de 200.000 au contractele individuale de muncă încetate. Este nevoie de măsuri de protejare a companiilor în această perioadă și, mai ales, de re-startare a economiei în momentul ieșirii din izolare, astfel încât să poată fi operaționalizate cât mai multe locuri de muncă.
- Protecția socială a persoanelor vulnerabile trebuie realizată prioritar
- Creșterea producției interne și industrializarea României prin investiții în infrastructură și fabrici noi. Încurajăm în acest context toți românii să cumpere produse autohtone pentru salvarea companiilor românești și salvarea locurilor de muncă. ”Produs în România” trebuie să devină un program care să salveze economia.
- Stimuli economici pentru conversia activităților economice spre noua structură determinată de criza coronavirus.
- Asigurarea sustenabilității finanțelor publice.
PSD a pregătit deja în acest sens un proiect de lege, cu măsuri esențiale, menit să sprijine consistent mediul de afaceri și să ofere resursele necesare firmelor românești să depășească această perioadă dificilă și să-și reia activitatea cu cât mai puține pierderi și cu menținerea a cât mai multe locuri de muncă.
Propunerile fiecărui partid politic vor fi discutate, evaluate și preluate în acest document, astfel încât să se asigure susținerea consistentă pentru aprobarea rapidă în Parlament și aplicarea fără nicio piedică, în interesul economiei naționale și al populației.
În aceeași măsură, am cerut guvernului Orban să nu mai facă discriminări absurde! PNL trebuie să se permită tuturor românilor care au dificultăți financiare din cauza crizei coronavirus să aibă posibilitatea amânării ratelor și amânării plății la utilități!
Este inadmisibil și revoltător ca avocații, notarii și executorii judecătorești, care totuși câștigă mai bine decât majoritarea românilor, să-și poată amâna plata utilităților, iar ceilalți români în nevoie, NU!
PSD continuă să apere în Parlament drepturile celor mulți, mai ales ale celor care suferă din cauza măsurilor de izolare prelungită și din cauza pierderii, temporare sau definitive, a locurilor de muncă.” a scris pe Facebook preşedintele social – democraţilor călărăşeni, Iulian Iacomi.