G. Rădulescu: Cu siguranță, voi fi primarul tuturor locuitorilor comunei Independența

G. Rădulescu: Cu siguranță, voi fi primarul tuturor locuitorilor comunei Independența

Începând de astăzi, social – democratul, Gabriel Rădulescu este noul primar al comunei Independența. În prezența subprefectului Ion Stan și a noului președinte ales al Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță s-a desfășurat în prima parte a zilei ședința privind ceremonia de învestirea a primarului ales și a noului Consiliu Local al comunei Independența. E o zi extrem de importantă pentru mine. E o zi la care împreună cu echipa mea muncim de foarte mult timp. Mă bucur că văd aici în sală atâția prieteni și colegi alături de mine. Partea politică noi am făcut-o. Sper ca de-acum încolo să facem și partea administrativă. Sunt sigur că toți am venit cu gânduri bune. Acum să dea Dumnezeu să reușim să le punem și în aplicare. Ce pot să garantez e că știu să fac delimitarea între politic și administrație. Când e de politică, facem politică însă atunci când intrăm în sediul Primăriei facem administrație. Cu siguranță, voi fi primarul tuturor locuitorilor comunei Independența. Lupta politică s-a sfârșit (...). Voi fi omul dialogului și sper ca în Consiliul Local, pentru binele locuitorilor comunei Independența, să găsim sprijin și la colegii noștri de la celălalt partid a spus noul primar Gabriel Rădulescu imediat după depunerea jurământului.

Liderul CJ Călărași, Vasile Iliuță a susținut că proiectele localității reprezintă de fapt și proiectele Județului dând asigurări că echipa Consiliului Județean va sprijini îndeaproape comunitatea locală. “ E o mare onoare dar și bucurie să fiu prezent azi la dvs. cu prilejul constituirii Consiliului Local și validării ca primar a lui Gabriel Rădulescu pe care-l felicit pentru rezultatul obținut la locale. Cum a spus și dumnealui, lupta politrică a încetat. Avem față de comunitatea dvs. proiecte de pus în practică. Aceste proiecte nu sunt doar ale com. Independența, sunt și ale județului Călărași. Echipa CJ e lângă dvs. și nu voi face decât o promisiune. Vă vom sprijini să le puneți în aplicare. Dumnezeu să ne ajute și să reușim împreună în proiectul 2020-2024” a declarat Iliuță.

Gabriel Rădulescu (35 de ani) a câștigat pe 27 septembrie bătălia pentru Primăria Independența învingându-l pe primarul în funcție, liberalul Lică Voicu.

radulescusitoatalumea

În noul Consiliu Local, PSD deține 7 mandate iar PNL, 6. Au primit astăzi mandatele de consilier local: Tudor Gabriel-Cristian ( PSD), Ţeperig Florian ( PSD), Roman Sorica ( PSD), Alexandru Tudorel ( PSD), Bălaşa Marian ( PSD), Similea Marian ( PSD), Voicu Lică (PNL), Radu Florin – Lucian (PNL), Bălaşa Dumitru (PNL) şi Cristea Nicolae (PNL).

Locul primarului Gabriel Rădulescu va fi luat de Dumitru Elisabeta. Mandatele lui Ghiţă Ionuţ şi Neculai Nicolae, ambii PNL, invalidate de instanță vor reveni, cel mai probabil, lui Călin Gheorghe, respectiv Sebastian Ana.

La ședința de învestitură au mai participat Ion Samoilă, președintele CJ Călărași și deputatul PSD, Cristian Sefer.

radulescusiconsilierii

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.