Declaraţie politică | C. Bîrcă: Starea agriculturii la bilanțul culesului

Declaraţie politică | C. Bîrcă: Starea agriculturii la bilanțul culesului

Din cele mai vechi timpuri tradiția poporului român marca în luna octombrie Sărbătoarea Recoltei.

Prin producția sa agricolă, România era considerată “grânarul Europei”, ocupând locul șase ca populație din Uniunea Europeană și locul patru ca populație rurală.

Avem o suprafață agricolă care ne califică pentru a fi un mare producător la nivel european și chiar mondial.

În numai doi ani, “guvernarea de dreapta” a adus agricultura la stadiul de “cenușăreasă” a economiei. Valoarea producției agricole nu depășește un nivel mai mult decât modest.

Ex-ministrul demisionar Oros explică modul jalnic în care este tratat sectorul agricol: “Pentru premierul Florin Cîţu, agricultura nu a constituit o prioritate. Nu am avut nici pe departe bugetul de anul trecut, doar 60%, sigur că asta afectează programele aflate în derulare”.

Potrivit acestuia, nici măcar în PNRR nu a fost cuprins vreun proiect major pentru agricultură, deşi existau 2 proiecte mari cuprinse în noiembrie în primul draft.

„Ministerul Agriculturii avea două proiecte foarte mari: unul legat de infrastructura de gestionare a apei, iar celălalt proiect se referea la o reţea românească de depozitare, procesare şi distribuţie. Erau nişte oportunităţi prin care putem folosi aceste sume importante”.

Am abordat aceste teme în declarațiile și interpelările mele anterioare dar nu au fost luate în considerare. Astfel am ajuns la stadiul să importăm produse alimentare cu peste 2 miliarde de euro mai mult decât exportăm.

Totodată este cazul să ne reamintim faptul că am avut Comisarul pentru agricultură al Uniunii Europene, dar nu ne-a folosit la nimic.

Am dus lipsă cronică de politici agricole guvernamentale. Rezultatul? Avem deficit la comerțul cu produse alimentare pentru că exportăm grâu și porumb și importăm chips-uri, aluat congelat și carne de porc.

Un bilanț trist și îngrijorător al RECOLTEI 2021!

DEPUTAT

Constantin BÎRCĂ

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.