Dan Nica: Echipa lui Cioloş pune piedici României la Bruxelles

Dan Nica: Echipa lui Cioloş pune piedici României la Bruxelles

Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, o acuză pe Ramona Strugariu şi pe colegii ei eurodeputaţi ai partidului condus de Dacian Cioloş că "acţionează cu premeditare şi consecvenţă împotriva intereselor esenţiale ale României şi ale românilor".

"Am reuşit, împreună cu Victor Negrescu, să obţinem sprijinul Grupului S&D şi al altor familii politice din Parlamentul European pentru a avea condiţii de acordare a fondurilor UE adaptate contextului războiului din imediata noastră vecinătate, crizei energetice şi riscului crizei alimentare globale.

Asta e vestea bună pentru români: datorită amendamentului nostru la Regulamentul RepowerEU, aceste fonduri pot ajunge mai repede, acolo unde e mai multă nevoie de ele. Flexibilizarea şi adecvarea la realitatea atât de presantă nu înseamnă câtuşi de puţin evitarea reformelor - cum susţine, fără temei, Ramona Strugariu. Aici e vestea rea pentru ea şi colegii ei de partid: încercarea lor de a capitaliza electoral, cu orice preţ, chiar şi acela al sabotării propriei ţări, nu mai ţine nici la Bruxelles, nici la Bucureşti", a declarat Dan Nica.

Liderul europarlamentarilor PSD subliniază că toţi reprezentanţii României ar trebui să susţină, la votul din plen, programat peste două săptămâni, modificarea regulamentului UE ce va permite accesarea rapidă şi eficientă a fondurilor europene de către statele membre afectate de consecinţele războiului şi de criza preţurilor la energie.

"A vota împotriva acestui amendament - aşa cum au făcut, în comisia de specialitate, membrii Renew, instigaţi de europarlamentarii Reper - înseamnă a-i condamna pe români la dificultăţi majore, în perioada imediat următoare, care se anunţă extrem de complicată", a punctat Dan Nica.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.