D. Dorobanţu: „Dintre toţi parlamentarii, Roxana Paturcă este singura care a venit la Fundulea şi în zonă”

R. Paturca la Fundulea

Unul dintre cei mai longevivi primari PSD Călăraşi este Dorel Dorobanţu, cel care conduce administrativ oraşul Fundulea de mai bine de 3 mandate. Harnic, priceput dar şi fin cunoscător al politicienilor care s-au perindat pe scena politică judeţeană dar şi prin Parlament, trimişi acolo de călărăşeni, Dorel Dorobanţu n-are nicio ezitare când vine vorba de Roxana Paţurcă, din decembrie 2016, senator PSD. „Până acum, dintre toţi deputaţii şi senatorii care s-au perindat până acum, doamna Roxana Paţurcă este singura care a venit la Fundulea, la Tămădău, la Belciugatele, aici în zona noastră. În rest, ceilalţi au devenit parlamentari şi au cam uitat de noi.” a declarat primarul Dorobanţu care a continuat „Pentru noi contează foarte mult că doamna senator Paţurcă ne ajută, ne susţine, ne sfătuim împreună în chestiuni care privesc diferite proiecte cu impact local.”

Primarul Dorel Dorobanţu a explicat şi modul în care decurge o astfel de relaţie de colaborare cu parlamentarul PSD, Roxana Paţurcă. „Pentru noi, ca Executiv al Primăriei Fundulea, ne interesează să promovăm şi să finalizâm cât mai mult proiecte care contribuie la creşterea nivelului de trai al oamenilor din localitatea noastră. Sprijinul oferit de doamna senator înseamnă să ne transmită şi tot ce apare nou în cadrul Programelor de dezvoltare iniţiate de Guvern sau alte instituţii. Să ne spună ce putem face, să ne ofere sfaturi, nu cu altceva întrucât se consideră trafic de influenţă şi încălcăm legea. Comunicarea cu doamna senator este foarte bună, constructivă. Ne dorim să primim sprijin din acest punct de vedere şi din partea  colegului nostru, domnul deputat Vrăjitoru. Îl aşteptăm la noi, la Fundulea.” a mai adăugat edilul oraşului Fundulea.

 

Cabinet senatorial la Fundulea

Încă de la finele lunii februarie, senatorul Roxana Paţurcă a deschis un cabinet parlamentar la Fundulea, al doilea după cel din sediul organizaţiei judeţene PSD Călăraşi, iniţiind deja câteva dialoguri cu cetăţenii din localitate. „Ne bucurăm foarte mult că doamna senator a ales să-şi deschidă un cabinet senatorial la Fundulea. În felul acesta poate să asculte problemele cetăţenilor dar şi ale noastre, ale celor care lucrăm în serviciul public. E un lucru deosebit pentru toată zona şi mă gândesc nu doar la Fundulea. Pornind de la Lehliu şi până la Belciugatele. În curând ne vom muta cu toţii într-un sediu nou, întrucât actuala locaţie a Primăriei a fost revendicată, şi acolo va fi amenajat un spaţiu care să găzduiască cabinetul parlamentar. Sunt convins că o parte importantă din problemele noastre vor putea fi bsoluţionate cu sprijinul nemijlocit al doamnei senator Paţurcă” a spus primarul Dorel Dorobanţu.

 

„Pentru mine în general, comunicare este esenţială. Am găsit aici la Fundulea, oameni deosebiţi despre care ştiu că vor să facă lucruri bune pentru cetăţeni. În calitate de senator, nu voi ezita să le ofer celor din conducerea Primăriei oraşului Fundulea tot sprijinul meu. Sunt alături de domnul primar Dorel Dorobanţu, de doamna viceprimar Ligia Bivol, de consilierii locali în realizarea tuturor obiectivelor importante pe care şi le-au asumat în beneficiul locuitorilor. În plan legislativ sunt foarte multe probleme pe care le întâmpină primarii şi automat dacă ţii legătura cu ei şi ştii care sunt dificultăţile cu care se confruntă, le poţi oferi soluţiile de care au nevoie. Aşa cum ştiţi am decis să deschid aici un cabinet senatorial ca să pot dialoga săptămânal cu cetăţenii din localitate şi nu numai. Îi mulţumesc încă o dată, pentru sprijin, domnului primar Dorobanţu.”

Roxana Paţurcă, senator PSD Călăraşi

 Paturca la audiente Fundulea

„Îmi face mare plăcere să anunț că, începând de săptămâna viitoare 28.02.2018 voi putea fi şi mai aproape de călărăşenii din judeţ. În urma consultărilor cu domnul primar Dorel Dorobanţu, dar și cu doamna vice primar Ligia Bivol voi deschide al doilea cabinet senatorial în oraşul Fundulea, în sediul Primăriei, situat pe B-dul 22 Decembrie 1918, nr. 151. Astfel, voi putea dialoga cu cetăţenii din Fundulea, dar şi din împrejurimi şi în limita posibilităţilor legale voi încerca să identific şi soluţiile pentru problemele semnalate.

Pentru înscrieri la audienţe, aveţi la dispoziţie numerele de telefon: 0749313491 și 0342108374 ,precum şi o adresă de mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Roxana Paţurcă, senator PSD Călăraşi

21 februarie 2018

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.