În declaraţia politică din 9 noiembrie 2021, deputatul PSD Dumitru Coarnă aduce argumente în vederea stopării discriminării, menţionând articolul 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului conform căruia „toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii”.
Textul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului a fost adoptat în 10 decembrie 1948, la Paris, de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Declaraţia a fost adoptată de 58 de state membre ale Adunării Generale a ONU şi a reprezentat o consecinţă a acelei perioade, după ani de război şi milioane de vieţi pierdute. Statele semnatare au considerat necesară existenţa unui set de "reguli" care să stabilească anumite drepturi şi libertăţi universal valabile şi recunoscute, astfel încât să se evite multiplele cazuri de încălcare a acestora.
Deputatul a subliniat şi importanţa Constituţiei, care prevede că România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.
În esenţă, susţine deputatul PSD, drepturile omului corespund necesităţilor fundamentale ale oamenilor: educaţia, sănătatea, condiţii adecvate de muncă şi remunerare proporţională lucrului prestat, proprietatea privată, un nivel de trai decent, participare la viaţa politică, libertatea religiei şi protecţia împotriva abuzurilor. Drepturile omului sunt drepturile pe care le posedă fiecare fiinţă umană, obţinute la naştere, şi care îi aparţin indiferent de naţionalitate, locul de reşedinţă, sex, etnie, culoare, religie, limbă sau orice alt statut. Ele sunt inerente tuturor fiinţelor umane, ceea ce înseamnă că niciun om, oriunde s-ar afla, nu poate fi vreodată lipsit de drepturile sale.
Citând din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deputatul PSD subliniază că „toate persoanele îşi pot exercita, în acelaşi timp şi necondiţionat aceste drepturi şi libertăţi, având o vocaţie egală în a se bucura de ele, de îndată ce au fost «dobândite», adică de îndată ce persoana fiinţează, fiind exclusă de plano posibilitatea instituirii vreunei condiţii suplimentare pentru acest exerciţiu”.
Unul dintre principiile de bază ale drepturilor omului este principiul egalităţii şi nediscriminării, ceea ce semnifică că toţi suntem în mod egal îndreptăţiţi la drepturile noastre fără deosebire bazată pe sex, etnie, culoare, religie, limbă vorbită.
În finalul declaraţiei sale politice, Dumitru Coană face trimitere din nou la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care a statuat că „toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi” şi punctează concluzia, validată şi de înstanţele naţionale şi internaţionale că “drepturile şi libertăţile fundamentale sunt consecinţa automată a calităţii de persoană/ membru al familiei umane/ cetăţean, adică de om”.