D. Coarnă: Să ne amintim semnificația acestei zile!

D. Coarnă: Să ne amintim semnificația acestei zile!

“Social – democrația înseamnă apropiere de oameni.”, a spus astăzi deputatul Dumitru Coarnă în cadrul conferinței de presă, desfășurată la sediul PSD Călărași, la care a fost prezent. Parlamentarul social-democrat a vorbit și despre semnificația zilei de joi din cadrul Săptămânii Patimilor, subliniind că unul din obiectivele majore ale mandatului său îl constituie promovarea adevărului în raport cu cetățenii, și cu problemele acestora. “Suntem într-o zi de joi, nu oricare joi, ci joia din Săptămâna Mare. Cred că trebuie să ne amintim semnificația acestei zile. Este ziua în care Mântuitorul spală picioarele celor 12 ucenici. Este ziua în care vorbim de Cina Cea de Taină. Este ziua în care vorbim de rugăciune și nu în ultimul rând este ziua în care Mântuitorul a fost vândut contra sumei de 30 de arginți fariseilor și cărturarilor din Ierusalim.

Trebuie să avem grijă la aceste evenimente pentru că până la urmă înseamnă, dacă vreți, clar apropierea de oameni a Mântuitorului. Practic, s-a sacrificat pentru ca noi să înțelegem aceste mecanisme. De aceea trebuie să fim apropiați de oameni.

Eu le mulțumesc tuturor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și mă refer la alegătorii din județul Călărași și o să încerc atât cât pot eu și cât voi fi lăsat în toate perspectivele să înțeleg problemele oamenilor și să vin cu soluții clare pentru a rezolva aceste probleme, adică să depășim faza de la vorbă la faptă, să venim cu acel element pe care și Mântuitorul l-a încercat și pentru care a și plătit: apropierea de oameni și adevărul. Adevărul eliberează! De aceea o să încerc atât cât pot să enunț adevărul și să sprijin cetățenii județului Călărași prin această, dacă vreți, problemă fundamentală.

Gânduri bune, sărbători pascale fericite. Să dea Dumnezeu sănătate și mult noroc s-avem cu toții. Doamne Ajută!”, a mai afirmat deputatul Dumitru Coarnă.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.