D. Coarnă: Primăria Olteniţa, Prefectura, Poliţia judeţeană, Garda de Mediu, instiţuţii abilitate să intervină, au rămas în pasivitate, în ciuda consecinţelor dezastuoase pentru sănătatea publică

  D. Coarnă: Primăria Olteniţa, Prefectura, Poliţia judeţeană, Garda de Mediu, instiţuţii abilitate să intervină, au rămas în pasivitate, în ciuda consecinţelor dezastuoase pentru sănătatea publică

Dezastrul ecologic de lângă localităţile Olteniţa şi Ulmeni ia amploare, judeţul Călăraşi devenind groapa de gunoi a municipiului Bucureşti, sub privirile pasive ale autorităţilor

Prin declaraţia politică din 9 februarie 2022, deputatul PSD Dumitru Coarnă a reiterat existenţa unei probleme grave de sănătate publică cu care se confruntă municipiul Olteniţa şi localitatea învecinată, Ulmeni, şi necesitatea intervenirii de urgenţă în vederea stopării dezastrului.

“Am aşteptat luni de zile, alături de localnicii direct afectaţi, măsuri concrete din partea autorităţilor, dar astăzi constat că bat la uşi închise, în timp ce situaţia din teren rămâne neschimbată. Vă reamintesc că în zona menţionată este o bombă ecologică, sute de mii de tone de deşeuri menajere de la primăriile de sector ale municipiului Bucureşti şi din judeţe limitrofe fiind depozitate pe o suprafaţă de 100 de hectare aparţinând administraţiei municipiului Olteniţa”, a susţinut deputatul PSD.

Deputatul a subliniat că gunoaiele produse de bucureşteni sunt îngropate în apropierea localităţilor menţionate mai sus, sub masca unor operaţiuni de sortare, generând consecinţe extrem de nocive pentru localnici: un dezastru ecologic, o contaminare ireversibilă a zonei aflată în proximitatea fluviului Dunărea.

“Primăria municipiului Olteniţa, Prefectura judeţului Călăraşi, Poliţia judeţeană Călăraşi, Garda de Mediu, instiţuţii abilitate să intervină, au rămas în pasivitate, în ciuda consecinţelor dezastuoase pentru sănătatea publică”, precizează Dumitru Coarnă.

Amintim că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, instituţia statului care are misiunea să protejeze cetăţenii de efectele nocive ale poluării, a procedat la reautorizarea ilegală a gropii de gunoi de la Olteniţa, care fusese închisă anul trecut.

“Cine se află în spatele acestei operaţiuni toxice doarme liniştit şi protejează afaceri de sute de milioane de euro în detrimentul vieţii şi sănătăţii unor comunităţi locale, care nu deţin mijloacele necesare să se apere”, a sintetizat deputatul.

Asociaţia Cetăţenească Ulmeni Călăraşi a realizat un studiu de sănătate publică, prin care demonstrează contaminarea populaţiei cu mercur, plumb, antimoniu şi cupru, substanţe extrem de nocive pentru organismul uman. În plus, incendiile de proporţii din lunile august şi septembrie 2021 de la groapa ilegală de gunoi din Olteniţa, au sporit gradul de poluare deja existent.

În finalul declaraţiei sale politice, Dumitru Coarnă subliniază necesitatea intervenirii de urgenţă pentru prevenirea riscurilor ecologice şi înlăturarea factorilor de poluare care periclitează grav sănătatea oamenilor.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.