În contextul în care Guvernul nu vine cu soluţii concrete care să atenueze efectele crizei energetice, putem afirma că economia României este aproape distrusă, susține deputatul PSD de Călărași, Dumitru Coarnă într-o declarație de presă susținută marți, 22 martie, de la tribuna Parlamentului.
“Alături de alţi specialişti din domeniu, considerăm că este obligatoriu să ne întoarcem la o piaţă reglementată în energie şi din păcate aceasta este singura soluţie viabilă. Trebuie refăcută unitatea energetică, avem nevoie de un mix energetic prin fuziunea producătorilor de stat de energie din România. Este obligatoriu să mărim producţia de gaze din exploatare pe plan intern şi să identificăm strategii concrete pentru atragerea de investiţii noi.
Analişti economici de renume avertizează asupra pericolului generat de inflaţia venită din interior. Aceştia susţin că inflaţia este de două feluri. Există o inflaţie care vine din exterior, pe care nu putem să o controlăm în niciun fel şi o inflaţie din interior care ne arată că, de fapt, economia României nu funcţionează, pentru că în esenţă ţara noastră nu produce nimic. Nu avem mărfuri produse pe plan naţional şi nici o prelucrare a materiilor prime agricole, pentru a putea introduce pe piaţă mărfuri româneşti, la un cost mult mai mic faţă de produsele din import.
Vedem cu toţii că măsurile propuse până acum nu sunt eficiente. Nu există niciun fel de control asupra situaţiei şi nici asupra furnizorilor. De asemenea, nu există niciun fel de element concret în legătură cu compensările propuse, legate de facturile exagerat de mari primite de cetăţeni. Compensarea care se promite este extrem de costisitoare şi nu credem că există fondurile necesare pentru a se materializa.
Guvernul trebuie să ia măsuri imediate, pornind de la energie. Energia trebuie să îşi găsească un loc într-un sistem reglementat. Ne raliem opiniei specialiştilor în economie, care consideră necesară întoarcerea la o piaţă reglementată, ca fiind singura soluţie eficientă.”, se mai arată în cuprinsul declarației.