Deputatul PSD Călărași, Dumitru Coarnă e sceptic cu privire la șansele de reușită ale colaborării dintre prefectul liberal, Valentin Barbu și cei doi subprefecți PSD, Virgil Diaconu și Eugen Ilie. “Sincer, nu cred că există șanse de funcționare. Sigur, e o soluție de compromis. Sincer, nu cred în această posibilitate. Eu cred că negocierea trebuia să meargă în logica în care avem Consiliul Județean Prefectura trebuia să revină Partidului Social Democrat. Și atunci, intram în normalitate.
Nu cred că vor funcționa lucrurile în logica pe care mi-o doresc eu și dvs. și toți locuitorii din județul Călărași, și anume aceea de a dezvolta județul și nu de a pune piedici și de a căuta tot timpul motive pentru a bloca finanțări. Nu știu în ce măsură domnul prefect o să-și revină din acea abordare de tip abuziv Doamnă ajută, să-și revină! Noi suntem extrem de deschiși. Dar nu cred. Știu foarte bine ce și cum se discută în spatele ușilor închise cu dl senator Pandea și cei din zona PNL care practic nu văd decât interese proprii, private și prin acțiunile pe care le dezvoltă blochează interesul general, al oamenilor din județul Călărași.”, a declarat pentru www.arenamedia.ro, deputatul Coarnă care a mai adăugat că posibilitatea ca Barbu să continue în calitate de prefect este redusă. “Eu îmi doresc lucrul ăsta, să fie schimbat. Dar știți cum e, să privim și cine vine în locul său. Dar, cred că o să fie schimbat până la urmă pentru că, practic, incompetența și abordarea asta exclusiv politicianistă nu fac bine nimănui. Nici măcar dlui prefect darămite celor din județul Călărași. Adică, el blochează finanțări, știți foarte bine la ce mă refer. Ne-am tot judecat cu Prefectura care a atacat acele hotărâri de Consiliu Județean privind finanțarea primăriilor din județul Călărași. 2021 a fost un an pierdut din această perspectivă, tocmai din abordarea abuzivă pe care PNL, Ciprian Pandea și prefectul Barbu au afișat-o.”, a conchis parlamentarul călărășean.