Cr. Sefer: Președintele Iohannis trebuie să recunoască eșecul său și al Guvernului Său în a calcula corect calendarul ieșirii din starea de urgență

Cr. Sefer: Președintele Iohannis trebuie să recunoască eșecul său și al Guvernului Său în a calcula corect calendarul ieșirii din starea de urgență

Deputatul social – Democrat, Cristian  Sefer, pune tunurile pe preşedintele Iohannis care din punctul său de vedere ar trebui să-şi assume eşecul în privinţa stabilirii calendarului ieşirii din starea de urgenţă. În opinia sa, Iohannis dar şi PNL, partid pe care-l conduce direct de la Cotroceni “au ajuns să joace la loterie viețile românilor”.

“Președintele Iohannis trebuie să recunoască eșecul său și al Guvernului Său în a calcula corect calendarul ieșirii din starea de urgență și să își asume răspunderea, indiferent care ar fi potențialele costuri de imagine. Măsura, nedorită de nimeni, a prelungirii stării de urgență pentru trei zile, evocată de unele voci publice de dreapta, este practic recunoașterea publică a haosului administrativ produs de actuala guvernare. A nu recunoaște nimic și a evita subiectul celor trei zile rămase descoperite, așa cum a facut președintele ieri, este și mai grav. Arată clar că Iohannis și PNL au ajuns să joace la loterie viețile românilor. Din prostie și cinism electoral!” susţine deputatul Sefer.

Pa pagina oficială de Facebook a partidului, social – democraţii notează ironic că în perioada 15-17 mai s-ar putea marca “Zilele Prostiei”, întrucât în acest interval nu se pot aplica restricţii pentru prevenirea pandemiei de coronavirus, din cauza erorilor făcute de Guvernul liberal condus de Ludovic Orban.

“În perioada 15-17 mai vom marca „ZILELE PROSTIEI” Guvernului Orban! Trei zile în care nu se pot aplica restricții pentru prevenirea pandemiei, din cauza unei gafe monumentale a Guvernului PNL!

Au trimis legea stării de alertă prea târziu la Parlament! Cu tot efortul senatorilor și deputaților de a o vota în cel mai scurt timp, din cauza unor termene procedurale obligatorii, legea nu poate intra în vigoare mai devreme de 18 mai!

În lipsa unor REGULI CLARE, va crește riscul de transmitere a coronavirusului. În aceste 3 zile, se poate anula tot efortul colectiv facut timp de două luni! Doar din prostia Guvernului Orban!

Recomandăm cetățenilor să respecte regulile de igienă și distanțare și în aceste 3 zile în care vor lipsi restricțiile legale!” se arată în mesajul postat pe Facebook.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.