Deputatul, Cristian Sefer, vicepreşedinte PSD Călăraşi a găsit şi o explicaţie pe marginea „spectacolului prezidenţial” di ultimele zile. „ Simplu! Pentru a anunța – deocamdată voalat – MĂSURILE DE AUSTERITATE!” susţine Sefer care a continuat “Economia este la pământ, dar președintele Iohannis spune că are nevoie doar de REVIGORARE! Nu de soluții! Nu de măsuri! Nu de un plan concret. Acela e departe de a fi pus la punct de Iohannis și Guvernul său de incompetenți. REVIGORARE!”
Parlamentarul social – democrat consideră că „Să vii după două luni de zile și să le spui românilor și mediului de afaceri că au nevoie de revigorare este insultător! 1 milion de oameni nu mai au locuri de muncă, turismul, HORECA, industria și agricultura sunt pe butuci. Sute de mii de români și antreprenori așteaptă un semn clar că președintele și guvernul au soluții pentru ei. Președintele PNL Iohannis le spune să stea calmi.”
Sefer trage şi o concluzie “amară”, după 6 luni de guvernare liberal. “Guvernul Orban încă analizează, reflectează, se gândește. Soluțiile pentru români și firme există, dar... lipsesc din planurile PNL! Până vor fi anunțate... încălzire ușoară și revigorare... Dacă nu, vor urma ”măsuri suplimentare de austeritate”!” a mai adăugat deputatul PSD care a conchis “Aceasta este ’’România normală’’ a unui președinte preocupat toată ziua de atacurile la adresa PSD și nu de buna guvernare a țării.”