Deputatul PSD Călărași, Constantin Bîrcă a participat miercuri la la ședința noului Consiliu Local al municipiului Oltenița în cadrul căreia a fost desemnat prin vot și viceprimarul, după ce în prealabil au depus jurământul și ultimii 5 aleși locali, validați mai târziu de instanță.
Bîrcă a salutat realegerea lui Ion Pițoi, aflat de-acum la al 3-lea mandat consecutiv de viceprimar subliniind că noul tandem, Mihăiță Beștea, primar – Ion Pițoi, viceprimar “va continua să dezvolte proiecte esențiale pentru modernizarea municipiului Oltenița”.
“La invitația primarului Mihăiță Beștea, am avut plăcerea de a participa la alegerea viceprimarului municipiului Oltenița, domnul Ion Pițoi. Acest moment marchează o etapă importantă în viața comunității, prin întărirea unei echipe de conducere, care să aducă rezultate concrete și beneficii durabile pentru cetățenii din Oltenița. Al treilea mandat ca viceprimar pentru Ion Pițoi reprezintă un exemplu de devotament și de responsabilitate, este însă și o recunoaștere a încrederii pe care locuitorii din Oltenița o au în echipa PSD.
Sunt încrezător că această echipă - Mihăiță Beștea și Ion Pițoi - va continua să dezvolte proiecte esențiale pentru modernizarea municipiului Oltenița axându-se pe obiective de dezvoltare economică, infrastructurală și socială.
Felicitări domnului Ion Pițoi pentru realegerea în funcția de viceprimar și consilierilor care au susținut această alegere! Împreună, suntem pregătiți să construim un viitor mai bun pentru Oltenița, având la bază principii de muncă onestă și o viziune pentru dezvoltare.”, este mesajul transmis de deputatul Bîrcă pe pagina personală de Facebook.