Călăraşi | Social – democraţii stabilesc astăzi conducerea LAL

Călăraşi | Social – democraţii stabilesc astăzi conducerea LAL

Liga Aleşilor Locali din cadrul PSD Călăraşi îşi va stabili astăzi structura de conducere. Anunţul a fost făcut de preşedintele filialei judeţene, Vasile Iliuţă. Propunerea pentru şefia LAL este Sandu Manea, primarul localităţii Gurbăneşti. „În urma şedinţei Consiliului Politic Judeţean şi a Biroului Politic Judeţean, din urmă cu o săptămână, am decis să organizăm astăzi alegeri la nivelul Ligii Aleşilor Locali. Întâlnirea va avea loc în zona Fundulea în cadrul căreia vom stabili Biroul de conducere. Avem depusă o candidatură, în persoana lui Sandu Manea, primarul localităţii Gurbăneşti. El va face apoi şi propunerile pentru structura de conducere a LAL.”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, liderul PSD Călăraşi, Vasile Iliuţă.

Potrivit Statutului PSD, Liga Aleșilor Locali a PSD (LAL) cuprinde președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene Administrative, consilierii județeni, primarii, viceprimarii și consilierii locali din municipii, sectoarele municipiului București, orașe și comune, membri ai PSD și este constituită ca structură internă a partidului. Dobândirea calității de membru al Ligii Aleșilor Locali a PSD de la toate nivelurile se face simultan cu dobândirea calității de ales local de către membrul PSD, în urma alegerilor locale.

Liga Aleșilor Locali acționează pentru aplicarea obiectivelor specifice din Programul Politic al PSD și din Programul partidului privind activitatea autorităților publice locale; urmărește respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției și ale legilor țării; acționează pentru consolidarea autonomiei locale și descentralizarea serviciilor publice, pentru modernizarea și dezvoltarea localităților și creșterea calității serviciilor publice către populație.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.