Călăraşi / Mesaj din PSD: Decizia adoptată miercuri de CCR este salutară!

sorinel vCurtea Constituțională a României a decis, miercuri, că este constituțională legea care modifică ordonanța privind salarizarea bugetarilor, după ce a respins sesizările formulate de PNL și de Guvern.

Cele două sesizări au fost conexate în același dosar iar în urma dezbaterilor au fost respinse excepțiile ridicate.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.

Guvernul și 65 de deputați liberali au formulat câte o obiecție de neconstituționalitate referitoare la Legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 20/2016 pentru modificarea și completarea OUG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Vicepreşedintele PSD Călăraşi, Sorin Vrăjitoru, fost candidat pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din 11 decembrie susţine că “Decizia adoptată de CCR este salutară. Astfel, propunerea PSD de creştere a veniturilor cu 15% pentru salariaţii din sănătate şi educaţie, mai are un singur pas de a deveni realitate. Să fie promulgată de preşedintele ţării în perioada imediat următoare astfel încât legea să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Efectele acestei legi vor fi pozitive pentru întreaga societate”.

PSD a luat în calcul aceste majorări în proiectul de buget prezentat încă din campania electorală, aşa cum a luat în calcul şi creşterea salariului minim la 1.450 lei începând tot cu 1 ianuarie 2017.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.