C. Pandea: Nu sunt de acord cu împrumutul pe care Primăria Călăraşi doreşte să îl contracteze

Pandea Ciprian

Liderul PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, secretar de stat în cadrul SGG a declarat pentru www.arenamedia.ro că nu este de acord cu intenţia conducerii Primăriei Călăraşi de a contracta un împrumut în valoare de 42 de milioane lei pentru modernizarea unor drumuri din municipiul reşedinţă de judeţ, concretizată joia trecută prin adoptarea în Consiliul Local a unui proiect de hotărâre, susţinând, pe de o parte că Executivul ar fi avut la dispoziţie şi alte posibilităţi de a obţine finanţări nerambursabile, iar pe de altă parte că gradul de îndatorare al Primăriei rezultat în urma accesării acestui împrumut dar şi a altuia anterior, în valoare de 25 de milioane lei, ar deveni o povară pentru călărăşeni. “Nu sunt de acord cu împrumutul pe care Primăria Călăraşi doreşte să îl contracteze, întrucât consider că nu au fost epuizate toate căile prin care se pot obţine finanţări nerambursabile pentru dezvoltarea municipiului Călăraşi. Totodată, în următorii ani nu ştiu în ce măsură vor mai fi posibile eventualele investiţii, având în vedere gradul de îndatorare pe care Primăria Călăraşi îl va avea şi ratele aferente celor două împrumuturi (unul deja contractat şi neutilizat în totalitate, iar celălalt în curs de contractare). Sunt de părere că domnul primar ar fi trebuit să utilizeze toţi banii din primul împrumut şi abia apoi să contracteze altul. Sper totuşi, ca proiectele pe care dânsul le va propune În Consiliul Local Călăraşi să nu fie la fel de bine "evaluate" şi "cotate" precum cel propus pentru B-dul N. Titulescu.” a spus Ciprian Pandea.

Proiectul de Hotărâre  privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne  în valoare de  42.000.000 lei a „trecut” cu 11 voturi, fiind aprobat de cei 10 consilieri PNL, acestora adăugându-li-se şi doi consilieri PDS. Aleşii locali PSD au votat „împotrivă”.

Pentru împrumutul de 42.000.000 lei ar rezulta o rată de credit lunară de 291.667 lei, timp de 12 ani, 3 ani fiind perioada de graţie. Dobânda medie lunară, în perioada de tragere ar fi de aproximativ 90.000 lei.

Din împrumutul în valoare de 25.000.000 lei contractat la BCR, în anul 2016, s-a tras până în prezent, suma de  5.928.104,.76 lei pentru modernizări străzi şi trotuare în municipiul Călăraşi.

 

Creditul de 25 de milioane de lei

 

În noiembrie 2015, în cadrul unei şedinţe extraordinare de îndată, consilierii locali au aprobat Proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 25.000.000 lei.

Potrivit iniţiatorului proiectului, primarul, Dan Drăgulin, împrumutul a fost contractat, în 2016, pe o perioadă de 13 ani, din care 3 ani perioadă de tragere şi 10, perioadă de rambursare.

Datoria publică angajată de Municipiul Călăraşi la data de 30 octombrie 2015 era de de 2.239.736 lei, reprezentând soldul creditului contractat în anul 2009 şi pentru care se plăteşte lunar o rată de 131.749 lei. Lunar, Primăria Municipiului Călăraşi are de rambursat o dobândă aferentă creditului amintit, de aproximativ 3.700 lei, dobandă care este variabilă şi se calculează la soldul creditului.

Pentru împrumutul contractat rata de credit lunară este de 208.333 lei, timp de 10 ani, 3 ani fiind perioada de graţie în care se plăteşte doar dobânda la soldul creditului. Dobânda medie lunară, în perioada de tragere ar fi de aproximativ 110.000 lei. Totalul datoriilor anuale ar fi de aproximativ 3.800.000 lei, reprezentând 7-8 % din veniturile proprii anuale.

Odată cu validarea Proiectului de Hotărâre mai sus-amintit s-a abrogat Hotărârea Consiliului Local nr. 119/29.07.2015 privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 25.000.000 lei.

 

Obiective de investiţii propuse a se realiza în baza împrumutului de 25 de milioane de lei

- Modernizare străzi Cornişei şi Progresul – 2900 mii lei

- Execuţie Hala Orizont – 800 mii lei

- Construcţie Grădiniţă cu 8 grupe -1800 mii lei

- Modernizare străzi în municipiul Călăraşi – 19.500 mii lei

 

În decembrie 2017, Executivul Primăriei Călăraşi a iniţiat Proiectul de Hotărâre pentru modificarea art. 2 al  Hotărârii Consiliului Local nr. 188 /12.11.2015  privind aprobarea contractării unei finantari rambursabile interne în valoare de  25.000.000 lei, proiect care va fi dezbătut joi în cadrul unei şedinţe extraordinare de plen.

Potrivit noului PH, pentru anul 2018, s-a propus a se efectua trageri din finanţarea rambursabilă, în sumă de 22.460.000 lei, sumă autorizată de Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale din cadrul Ministerul Finanţelor Publice, prin Hotărârea nr.5242/16.11.2017, pentru realizarea următoarelor obiective de investiţii:

-          Modernizare străzi Cornişei şi Progresul - 2.300.000 lei

-          Execuţie Hală Piaţa Orizont - 1.000.000 lei

-          Modernizare străzi în municipiul Călăraşi - 12.720.000 lei    

-          Cofinanţări proiecte cu finantare nerambursabilă Axa 4 POR 2014-2020 şi pentru alte proiecte aflate în implementare şi evaluare finanţabile prin INTERREG şi alte Axe din POR 2014-2020 - 6.440.000 lei.

 

Din împrumutul bancar în valoare de 25.000.000 lei contractat la BCR, în anul 2016, s-a tras suma de 1.315.778,01 lei pentru: 76.919,38 lei - str. Victoriei,  86.909,92 - strada Panduri, 87.111,27 lei - strada Năvodari şi 1.064.837,44 lei  pentru modernizare str. Progresul şi Cornişei.

În anul 2017, pentru modernizare str. Progresul şi Cornişei, s-a utilizat suma de 1.223.224,59  lei.

Pe perioada derulării împrumutului bancar, ori de câte ori este nevoie, obiectivele de investiţii finanţate din împrumutul bancar pot suporta modificări de sume sau chiar înlocuirea lor, în funcţie de priorităţi, cu aprobarea autorităţilor deliberative  şi a Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor din cadrul Ministerului de Finanţe.

La această dată, dobânda la soldul creditului tras, respectiv de 2.539.002,60 lei, este de 5.975,12 lei (ROBOR 3M +marja fixă de 0,97), iar de la începutul anului şi până în prezent s-a plătit total dobandă 35.619,68 lei.

 

Creditul de 42 de milioane lei

 

La sfârşitul lunii martie 2018, a fost supus dezbaterii şi validării în plen de către consilierii locali, Proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 42.000.000 lei pe o perioadă de 15 ani din care 3 ani, perioadă de tragere şi 12 ani, perioadă de rambursare, pentru realizarea unor obiective de investiţii în următorii 3 ani.

“Pentru împrumutul care se propune  a fi contractat în sumă de 42.000.000 lei, ar rezulta o rată de credit lunară de 291.667 lei, timp de 12 ani, 3 ani fiind perioada de gratie. Dobanda medie lunară, în perioada de tragere ar fi de aproximativ 90.000 lei. După cei trei ani de tragere a creditului, în condiţiile contractării cu o dobandă ROBOR 3M (2,09)+ marja fixă de 1,5%, gradul de îndatorare cel mai mare, cumulând cele doua credite (25.000.000 lei şi 42.000.000 lei), ar fi în anul 2023 de 9,91%, adică serviciul total al datoriei (2.500 mii lei+3.500 mii lei =ratele pe întreg anul+dobânzile aferente celor două credite=1.809 mii lei) = 7.809 mii lei, raportat la o medie a veniturilor proprii de 78.811 mii lei. Acest lucru înseamnă că, în anul 2023, rata datoriei publice lunare nu va fi mai mare de 651 mii lei, în condiţiile menţinerii dobânzilor prezentate mai sus: ROBOR  3M+ marja fixă de 0,91, respectiv ROBOR 3M+ marja fixă de 1,5.” se arată în Expunerea de Motive.

 

În 2016, Primăria Călăraşi a contractat de la BCR un împrumut în valoare de 25 de milioane lei iar până în prezent s-a tras suma de  5.928.104,76 lei pentru modernizări străzi şi trotuare.

Astfel, datoria publică angajată de Municipiul Călăraşi este cea menţionată mai sus, adica suma de 5.928.104,76 lei, pentru care se plăteşte lunar dobanda ROBOR 3M (2,09)+ marja fixă de 0,97%, la ora actuală dobanda pe lună fiind în sumă de 11 mii lei .

Pe perioada derulării împrumutului bancar, ori de câte ori este nevoie, obiectivele de investiţii finanţate din împrumutul bancar pot suporta modificări de sume sau chiar înlocuirea lor, în funcţie de priorităţi, cu aprobarea autorităţilor deliberative  şi, ulterior, a Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor din cadrul Ministerului de Finanţe.  Potrivit prevederilor PH, garantarea finanţării rambursabile se face cu veniturile proprii ale municipiului Călăraşi.

 

Ce obiective de investiţii vor fi finanţate din împrumutul bancar de 42 de milioane de lei

-          Modernizare str. Varianta Nord (tronson DN21-Str. Prelungirea Bucureşti): 13.000.000 lei

-          Modernizare străzi in Cartierul Mircea Vodă: 12.000.000 lei

-          Reţea canalizare menajeră şi pluvială Cartier Magureni: 4.000.000 lei

-          Modernizare străzi Cartier Măgureni: 6.000.000 lei

-          Modernizare str. Plevna: 2.000.000 lei

-          Modernizare str. Rahova: 1.800.000 lei

-          Modernizare str. Viitor: 1.770.000 lei

-          Modernizare str. Prelungirea Independenţei (tronson CF-str. Păcii): 1.280.000 lei 

-          Modernizare str. Aeroportului (Caişilor): 150.000 lei