C. Pandea: Dezvoltarea accelerată a industriei confirmă două aspecte esențiale pentru economie

C. Pandea Guvern 2

Conform INS, în primele două luni ale acestui an, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 19,1%, comparativ cu perioada similară din 2017. Liderul PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, secretar de stat în cadrul SGG susţine că dezvoltarea industriei confirmă două aspect esenţiale pentru economie. Recent, Institutul Naţional de Statistică a arătat că în primele două luni ale acestui an, comenzile noi din industrie au crescut cu 19%. Dezvoltarea accelerată a industriei confirmă două aspecte esențiale pentru economie. Pe de o parte, creșterea economică are o bază sănătoasă iar pe de altă parte, investitorii au încredere în economia românească și în programul de guvernare” a declarat Pandea care a continuat “Creşterea comenzilor justifică pe deplin deficitul comercial mai mare. Pur și simplu, atunci când produci mai mult, ai nevoie de mai multe materii prime, materiale, utilaje, echipamente, etc, iar multe dintre acestea sunt luate din import. Prin urmare, deficitul comercial mai mare, de 1,65 miliarde de euro este în acest caz efectul dezvoltării accelerate a industriei, pe fondul creșterii economice de anul trecut. Pe măsură ce produsele industriale se vor realiza și vor fi valorificate la export balanța de plăți externe a țării se va reechilibra. E un fenomen firesc, specific oricărei perioade de avânt economic.”

 

Cea mai consistentă creștere este cea din industria bunurilor de capital +21,8%.  Această evoluție este relevantă pentru încrederea în economia României și perspectivele sale pentru că industria bunurilor de capital este cea a bunurilor care se folosesc în procesul de producție și a căror durată de viață este de cel puțin un an, precum mașini-unelte, echipamente sau chiar clădiri. Urmează industria bunurilor intermediare cu o creștere de +19,1%,  industria  bunurilor  de  folosinţă  îndelungată  cu +9,8%  şi  industria  bunurilor de uz curent +4,5%. “De altfel, ritmul susținut de creștere industrială se vede și în evoluția cifrei de afaceri. În februarie 2018 cifra de afaceri din industrie a crescut în termeni nominali cu 11,9% față de aceeași perioada a anului trecut. Sunt date oficiale puse la dispoziţie de INS.” a conchis Ciprian Pandea.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.