Deputatul Constantin Bîrcă e convins că PSD va intra la guvernare, oferind chiar și premierul iar viitorul guvern din care să mai facă parte PNL și UDMR să aibă un mandat limitat, de câteva luni, iar în vara anului viitor să organizeze alegerile anticipate. “Am convingerea că vom ajunge la guvernare, că vom avea premierul și cele mai importante ministere iar programul de gucernare la care s-a lucrat va fi impus în cadrul alianței de guvernare. Acest guvern va trebui să aibă o perioadă limitată, până în vară probabil, când ar trebui să organizeze alegerile anticipate. Așa ar fi cel mai corect, cel puțin asta e convingerea mea.”, a declarat, la Călărași, deputatul Bîrcă.