Managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Călărași, Bogdan Mihai a afirmat joi că în prima zi de Paști, pacienții SJUC vor avea parte de o surpriză pregătită de conducerea principalei unități spitalicești din județ.
“În această perioadă, mai mult ca oricând, ne gândim la suferințele oamenilor. La noi, la Spitalul Județean de Urgență o să marcăm acest moment printr-o mică recunoaștere a celor care se află în suferință și le vom acorda o masă simbolică cu cozonaci, cu ouă, toate venite sub egida SJU Călărași.
E foarte important să întărim instituțiile iar lumea să ne perceapă exact în sensul în care ele trebuie să funcționeze pentru cetățeni. Paște fericit!”, a declarat Bogdan Mihai, managerul SJU Călărași.