Amendamente PSD: Taxe mai mici pentru producătorii români de medicamente

Amendamente PSD: Taxe mai mici pentru producătorii români de medicamente

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor a admis, joi, un amendament propus de PSD pentru reducerea taxei de clawback pentru producătorii români de medicamente.

Astfel, prin modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 85/2019 privind contribuţiile pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, PSD propune ca pentru medicamentele produse în România, contribuţia trimestrială să fie redusă la 15% din valoarea consumului centralizat comunicat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, indiferent dacă e vorba de medicamente generice sau inovative. Pentru medicamentele produse în afara ţării, taxa rămâne neschimbată, respectiv 20% în cazul medicamentelor generice şi 25% pentru cele inovative.

Amendamentul PSD are în vedere creşterea capacităţii industriei de medicamente autohtone pentru acoperirea cererii interne a populaţiei pe perioada pandemiei de coronavirus.

Prin reducerea taxei de clawback se asigură creşterea capacităţii de producţie a producătorilor români şi scăderea preţurilor la medicamente pentru cetăţeni.

Amendamentul urmează să fie votat săptămâna viitoare în plenul Camerei Deputaţilor care este şi cameră decizională pentru adoptarea propunerii legislative.

Biroul de Presa al PSD