A mai căzut un mit: Râjnoveanu, învins la el acasă!

A mai căzut un mit: Râjnoveanu, învins la el acasă!

Nicolae Râjnoveanu, lider de marcă al PSD Călăraşi, a fost învins la el acasă. Duminică, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, Viorica Dăncilă, susţinută de primarul Râjnoveanu şi echipa sa, a obţinut în comuna Roseţi 1.076 de voturi, atenţie!, cu 49 mai puţine decât Klaus Iohannis, candidatul PNL. Asta după ce în primul tur, Viorica Dăncilă se clasase pe primul loc cu 912 voturi, în timp de Klaus Iohannis era al doilea cu 777 de voturi.

Ce s-a întâmplat acolo, e de domeniul fantasticului. Un scor incredibil obţinut de liberali, într-un fief profund PSD, în care niciodată n-au reuşit să câştige măcar vreo competiţie electorală din ’90 încoace!

Înfrângerea, până la urmă, a lui Râjnoveanu, naşte o serie de controverse. Sursele noastre din PSD susţin însă că rezultatul de la Roseţi n-ar fi unul „natural” ci rodul „intervenţiei” unor colegi, ba chiar apropiaţi de-ai lui Râjnoveanu, din partid. Aceeaşi oameni, se pare, şi-ar fi pus amprenta şi pe înfrângerile suferite de Dăncilă în alte două comune conduse de primari PSD: Unirea şi Perişoru! Speculaţii, veţi spune, dar poate că vom afla într-o bună zi şi adevărul.

aldis

Interesant e că în ambele tururi s-a consemnat un număr relativ mare de cetăţeni care au votat pe lista suplimentară: 122, pe 10 noiembrie, respectiv 118, pe 24 noiembrie. E greu de crezut că Râjnoveanu, un primar care cunoaşte fiecare milimetru din comună, ar fi fost nevoit să recurgă la „votanţi” din afara localităţii ca să-şi asigure succesul în alegeri!

Pe de altă parte şi numărul votanţilor înscrişi în listele permanente a fost mai mare în cel de-al doilea tur, 2201 faţă de primul tur, 2.066. Aşadar un surplus de 135 de alegători, care mai de care mai interesaţi de soarta ţării!

Dincolo de nişte „evidenţe”, duminică, unul dintre cei mai longevivi primari PSD a suferit mai degrabă o umilinţă decât o simplă înfrângere. Şi nu e limpede şi cine i-a „livrat-o”, mai cu seamă că alegătorii n-aveau cum să-i dea un vot de blam lui Râjnoveanu care, în ultimii ani cu precădere, a muncit enorm pentru modernizarea comunei, poate, singura asfaltată în totalitate din judeţ. Trist!

Alegeri prezidenţiale / Roseţi

Turul 1 / 10 noiembrie

Voturi valabil exprimate: 2.066

Votanţi pe liste suplimentare: 122

Viorica Dăncilă: 912 (44,14%)

Klaus Iohannis: 777 (37,61%)

Turul 2 / 24 noiembrie

Voturi valabil exprimate: 2.201

Votanţi pe liste suplimentare: 118

Viorica Dăncilă: 1.076 (48,89%)

Klaus Iohannis: 1.125 (51,11%)

 

sursa foto www.atitudineadincalarasi.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.