Viorel Ivanciu: Veţi vedea nişte acţiuni ale PNL Călăraşi în perioada următoare

Viorel Ivanciu: Veţi vedea nişte acţiuni ale PNL Călăraşi în perioada următoare

Liderul organizaţiei municipale PNL Călăraşi, Viorel Ivanciu, a declarat pentru www.arenamedia.ro că liberalii pregătesc în plan local o agendă electorală intensă anunţând co o serie de candidaţi ai partidului la alegerile din 26 mai se vor afla în periplu electoral şi în municipiul reşedinţă de judeţ, în perioada următoare. „Veţi vedea nişte acţiuni ale PNL, în speţă ale organizaţiei municipale Călăraşi, în perioada următoare. Sper să aducem aici o parte din cadidaţii noştri la alegerile din 26 mai, în aşa fel încât să interacţioneze cu călărăşenii. Tot ce ne dorin este ca ei să voteze în cunoştinţă de cauză candidaţii propuşi de PNL” a declarat Ivanciu care a menţionat recent că ţinta organizaţiei, pe 26 mai, este obţinerea a 7000 de voturi. „Întotdeauna când îţi propui puţin, realizezi şi mai puţin. Mi-am propus o cifră astfel încât să-i motivez şi pe colegii mei iar împreună să reuşim să construim cât mai multe lucruri durabile pentru Călăraşi” a mai adăugat Ivanciu, aflat la cârma organizaţiei locale PNL Călăraşi încă din toamna anului 2014, imediat după ce preşedintele de atunci, Dan Drăgulin, optase pentru UNPR. „În toată această perioadă, succesele obţinute de organizaţia noastră nu sunt neapărat ale mele ci, în primul rând, al celor care se văd mai puţin dar fără de care nu s-ar fi putut obţine astfel de rezultate pozitive. Eu sunt doar unul dintre cei care sunt mai vizibili. Şi-mi place, uneori, să cred că am avut şi eu o contribuţie la realizarea acestor performanţe în plan electoral” a conchis Viorel Ivanciu.