TNL / A. Vasile: Regiunea Sud Muntenia este una performantă

TNL 1

Sâmbătă s-a desfăşurat la Călăraşi întâlnirea politică a tuturor conducerilor organizaţiilor liberale de tineret (TNL) din Regiunea Sud Muntenia, coordonată politic de vicepreşedintele regional, Alexandru Vasile (foto sus stânga), liderul judeţean al TNL Călăraşi. La acest eveniment a fost prezent şi deputatul Mara Mareş, preşedinte al organizaţiei naţionale TNL. “Am avut prima întâlnire politică la nivelul Regiunii Sud Muntenia, pe care o coordonez politic în calitate de vicepreşedinte regional. Au participat delegaţi din toate judeţele situate în această regiune. Ne-a onorat cu prezenţa şi doamna preşedintă a organizaţiei TNL România, deputat Mara Mareş.” a declarat vicepreşedintele regional, Alexandru Vasile, lider judeţean TNL Călăraşi care a continuat “În această şedinţă am analizat mai multe obiective iar cel mai important a fost cel referitor la activitatea pe care vrem să o întreprindem în acest an, 2018, cu privire la marcarea Centenarului. Ne-am propus să facem o acţiune comună la nivel de Regiune Sud Muntenia, urmând a fi implicate toate filialele judeţene. Am discutat situaţia organizatorică din fiecare filială, inclusiv cea din cadrul TNL Călăraşi. În urma analizei făcute, s-a stabilit că suntem o regiune performantă, atât în ceea ce priveşte prezenţa noastră în mediul virtual cât şi din punct de vedere organizatoric.”

TNL Mara Mares

Mara Mareş: Vă spun sincer că Regiunea Sud Muntenia, în cadrul TNL România, este una dintre cele mai performante

Preşedintele TNL România, deputatul Mara Mareş (foto sus), a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că, în urma celor analizate împreună cu conducerile judeţene TNL din cadrul regiunii, a constatat că Regiunea Sud Muntenia este una din cele mai performante în plan politic şi organizatoric. “Este o mare bucurie pentru mine să vin din nou la Călăraşi. Vă spun sincer că Regiunea Sud Muntenia în cadrul TNL România este una dintre cele mai performante şi aici nu vorbesc doar de Călăraşi care, sigur este o filială foarte activă, dar şi celelalte filiale şi aici vorbim de Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman. Sunt mulţumită de ceea ce se petrece în Regiunea Sud Muntenia, bineînţeles că întotdeauna este loc şi de mai bine însă cu siguranţă Sud Muntenia se bate pentru podium printre regiunile noastre din ţară.

După cum vă spunea şi Alexandru Vasile pregătim o serie de proiecte pentru anul centenar iar Regiunea Sud Muntenia a ales să facă un proiect comun pe care sunt convinsă că o să-l promoveze şi în rândul presei şi o să vă aducă la cunoştinţă data care se va stabili pentru acţiunea în sine.” a spus Mareş care a continuat “Ca şi idee generală legat de TNL România, suntem din ce în ce mai activi, din ce în ce mai prezenţi, încercăm să ne luăm acele poziţii care vorbesc direct cu tinerii din România pentru că acesta este segmentul pe care noi ne concentrăm, segmentul de vârstă 18- 35 de ani. E mai mult decât îngrijorător pentru noi că şomajul în rândul tinerilor din România este de 3 ori mai mare decât media europeană, în condiţiile în care şomajul general în România este sub media europeană. Deci avem o foarte mare problemă în rândul tinerilor din România, foarte mare. Din păcate observăm că măsuri în acest sens nu se iau sau cele care se iau sunt doar la nivel teoretic şi nu sunt puse în practică. Şi aici pot să vă dau exemplul Start-up Nation, acel program despre care guvernul a vorbit foarte mult însă pe care nu l-a finanţat. În anul trecut, din cele 10 mii de proiecte pe care au promis că le finanţează, au finanţat 33. Deci vorbe multe şi fapte puţine. Acum aşteptăm să ajungem noi la guvernare. După cum ştiţi şi dumneavoastră PNL a crescut în sondajele de opinie, inclusiv în cele ale adversarilor noştri politici, lucru care ne spune că da, lucrurile merg într-adevăr spre bine şi că ne facem treaba aşa cum trebuie să o facem. Nu spun că nu există o relaţie direct proproţională (între procentele cu care a scăzut PSD şi cele cu care a crescut PNL) însă nu total.

Opoziţia pe care o face PNL este una sănătoasă, temeinică, serioasă, mai puţin bazată pe, ştiu eu, show sau tam-tam, ci pe lucruri concrete. Am câştigat toate contestaţiile pe care le-am depus la Curtea Constituţională de când s-a ales noua conducere a partidului. Faimoasele Legi ale Justiţiei se întorc în Parlament datorită contestaţiilor pe care le-a făcut PNL. Este un câştig mare, nu doar pentru noi ca şi câştig politic însă pentru România că aceste legi sunt deocamdată trecute pe hold.

Vom vedea dacă reuşim să le modificăm la următoarea dezbatere în comisiile parlamentare şi în plenul parlamentului. Sperăm că există oameni de bună credinţă şi în majoritatea parlamentară care vor înţelege că aceste legi sunt nocive pentru ţara noastră.”

TNL Stefan Stan

Ştefan Stan (TNL Călăraşi), noul secretar regional

În cadrul întrevederii s-a stabilit că preşedintele executiv al TNL Călăraşi, Ştefan Stan (foto sus), să ocupe funcţia de secretar regional. “În cadrul acestei şedinţe am fost propus pentru funcţia de secretar regional, funcţie care mă onorează şi în acelaşi timp mă şi responsabilizează. O să fie destul de mult de muncă, fiind o regiune formată din 7 judeţe. Sunt multe de luat în calcul şi multe de administrat dar vom face faţă. Mă voi implica cât de mult pot.” a declarat noul secretar regional, Ştefan Stan.

 TNL 2

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.