Şoc în PNL: Senatorul, Iulian Dumitrescu, este de acord cu indemnizaţiile speciale pentru aleşii locali!

Iulian Dumitrescu

Adoptarea Codului administrative în Senat a creat o adevărată “furtună” la vârful Partidului Naţional Liberal. Primvicepreşedintele Iulian Dumitrescu, fost senator de Călăraşi în perioada 2012 – 2016 a “sfidat” linia dictate de Ludovic Orban fiind de acord cu indemnizaţiile special pe care aleşii locali ar putea să le primească la încetarea mandatului. “Dreptate pentru primari!

În şedinţa de astăzi a Biroului Executiv al PNL, am votat pentru corectarea unei nedreptăţi. În opinia mea, modificările Codului Administrativ nu aduc privilegii aleşilor locali din perspectiva veniturilor acestora, ci doar corectează nedreptăţile legii actuale. Eu cred că atât primarii, cât şi preşedinţii de consilii judeţene ar trebui să aibă venituri decente. Astfel, există edili care ies la pensie cu 1200-1400 de lei după mai multe mandate în fruntea comunităţilor, după o viaţă întreagă în administraţia locală, ceea este profund injust.

Nu am discutat la partid despre alte consecinţe ale Codului Administrativ, ci doar dacă ar trebui sau nu ca PNL să susţină indemnizaţiile speciale pe care aleşii locali ar putea să le primească la încetarea mandatului. Împreună cu Cristian Buican şi Gigel Știrbu, am votat pentru susţinerea indemnizaţiilor speciale, iar 17 colegi, inclusiv preşedintele Ludovic Orban, au votat împotrivă.” a fost mesajul transmis pe contul personal de facebook de senatorul Iulian Dumitrescu.

“Biroul executiv al Partidului Naţional Liberal a mandatat parlamentarii partidului să nu susţină Codul administrativ. (…)Au fost 17 voturi pentru , 4 voturi împotrivă. Dl. Roman nu a fost în sală la vot. Partidul Naţional Liberal este pe punctul de a depune o moţiune de cenzură împotriva acestui guvern. Partidul Naţional Liberal este un partid care duce o bătălie radicală, fermă fără niciun fel de compromis cu coaliţia toxică care îşi bate joc de români. Partidul Naţional Liberal nu poate să voteze alături de PSD nici Codul de procedură penală, nici Codul administrativ cu atât mai mult cu cât aceste proiecte de acte normative sunt în ansamblul lor retrograde, sunt acte normative contestate atât în sânul societăţii cât şi mai ales în sânul publicului care este mai ales alături de Partidul Naţional Liberal.” a declarat preşedintele partidului, Ludovic Orban, la finalul Biroului Executiv al PNL, desfăşurat luni, 11 iunie.

Tot luni, Florin Roman a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al partidului, neacceptând poziţia lui Orban.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.