Rău cu „ciuma roşie”: Drăgulin, salariu aproape egal cu al lui Iohannis!

Rău cu „ciuma roşie”: Drăgulin, salariu aproape egal cu al lui Iohannis!

Nu, nu-i nicio glumă. Dacă nu ştiaţi, aflaţi acum că primarul municipiului reşedinţă de judeţ are un salariu brut lunar aproape egal cu al preşedintelui ţării, Klaus Iohannis şi al premierului, Viorica Dăncilă.

Dan Drăgulin s-a pricopsit de pe urma Guvernului PSD, pe care-l înjură pe unde apucă, cu un salariu brut de 18.720 de lei la care şi-a mai adăugat un „bonus” de 25% din acest salariu, adică 4680 lei, suma reprezentând „stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri europene”. Adică în total 23.400 de lei, suma fiind aproape identică cu cea încasată de premierul Dăncilă, de 23.920 lei, respectiv preşedintele Iohannis, de 24.960 lei!

Nici viceprimarii, Viorel Ivanciu şi Dragoş Coman dar şi administratorul public, Valentin Deculescu, nu sunt mai prejos. Fiecare încasează lunar un salariu brut de 16.640 lei la care se adaugă şi „stimularea financiară a personalului care gestionează fondurieuropene”, în cuantum de 4.160 de lei. Per total, veniturile brute lunare se cifrează la 20.800 de lei.

În total, salariile brute ale celor 4, menţionaţi mai sus, se ridică, lunar, la 85.800 lei iar anual la 1.029.600 lei, bani suportaţi integral din bugetul local!

Cum, naiba, să mai pleci de la masa cu bucate alese? Serios, acum, domn’ primar, unde mai găseşti, în oraşul ăsta mutilat, aşa lefuri barosane?

Ştim prea bine că voi, liberalii, politicieni de succes, sinceri, corecţi şi devotaţi cetăţeanului, daţi randament maxim numai la stat. Privatul vă cam stă în gât!

Dar dacă tot v-a cadorisit “ciuma roşie” cu salariile astea babane, să nu vă opriţi din a înjura PSD-ul cât îi ziua de lungă! “Merită”, dă-i…

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.