R. Filipescu: Mă gândesc că PNL poate fi condus de un liberal adevărat!

felipe 9 novPNL se pregăteşte de alegeri, la nivel naţional. Senatorul Răducu Filipescu, liderul PNL Călăraşi, a declarat vineri că până în acest moment şi-au exprimat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte, Cătălin Predoiu, în prezent primvicepreşedinte şi deputat de Călăraşi şi Ludovic Orban. Întrebat pentru cine ar opta în cazul în care rămân în competiţie doar cele două candidaturi, Filipescu a dat un răspuns previzibil. „Mi-ar fi greu. Nu vreau să par nici fals, nici mincinos şi nici retrograd(...) totuşi mă gândesc că PNL poate fi condus de un liberal vechi, adevărat. Iar liberalul care poate să conducă partidul poate să fie şi Ludovic Orban. Poate să fie dacă-şi va termina problemele din justiţie şi Dan Motreanu. Mai pot fi şi alţii” a punctat Filipescu în cadrul unei conferinţe de presă. Printre „alţii” ar putea figura Cristian Buşoi, un apropiat al preşedintelului Iohanis, Raluca Turcan ori Alin Tişe

În ceea ce priveşte candidatura sa pentru funcţia de secretar general, Filipescu a spus „Nu ştiu dacă o să intru la secretariatul general. S-ar putea face un angrenaj în aşa fel încât partidul să rămână unit Să fie un preşedinte de la vechiul PNL şi un secretar de la fostul PDL. Aşa se formează o facţiune care nu obţine nimic şi pleacă”.

În altă ordine de idei, RGF respinge modalitatea de alegere a viitorului preşedinte al partidului de către membri săi aşa cum au procedat PSD şi Liviu Dragnea, precizând că PNL e un partide de elite şi nu de mase.. „Poate că e o variantă şi asta. Însă asta ar însemna ca ne construim ca un partide de mase. Noi suntem totuşi un partid de elite. Să copiem PSD? Cum a fost votat Dragnea?

Congresul în cadrul căruia va fi votat viitorul preşedinte al PNL va avea loc pe 17 iunie. Până pe 2 mai vor fi organizate alegeri în plan local şi judeţean. „O luăm de la zero, de la bază. Facem adunări generale pe fiecare localitate până de Paşti. Se face apoi conferinţa judeţeană şi se votează delegaţii pentru Congres” a conchis Filipescu.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.