PNL / Viorel Ivanciu: E timpul să arătăm că suntem o comunitate!

V. Ivanciu 11 iulie

Responsabilitatea individuală e singura care există și pe care ne putem baza. Este și o valoare liberală.

Când eu îmi asum responsabilitatea pentru felul în care mă simt, pentru câți bani fac, pentru starea sănătații mele, pentru felul în care arăt, pentru cât de dezvoltat sunt în interior, atunci am șanse să fiu un om de calitate.

După ce mi-am asumat responsabilitatea pentru mine, pot face un pas înainte și să îi ajut pe cei mai apropiați mie, prin puterea exemplului meu. Să îi inspir și motivez și să îi învăț cum să fie și ei responsabili pentru propria lor persoană.

Apoi, împreună, îi putem învăța pe cei din jurul nostru să fie responsabili și astfel creăm o comunitate în care să trăim și să ne simțim  bine.

*Oraşul nu înseamnă doar clădiri, şosele, parcuri, garduri, colţuri abandonate, conducte de apă, reţele de cabluri, ci mai ales interacţiuni între cetăţeni, contacte, relaţii sociale, situaţii de comunicare, directe şi indirecte. Toate acestea alcătuiesc complexitatea vieţii sociale urbane şi dau viaţă oraşelor.

Oraşul reprezintă un sistem complex de organizare socială care implică o serie de instituţii sociale şi o configuraţie tipică a relaţiilor sociale. Acest lucru face ca utilizatorii oraşului, relaţiile sociale pe care ei le dezvoltă în oraş, modurile în care trăiesc şi locuiesc, problemele cu care se confruntă, spaţiul urban în general, să facă obiectul preocupării zilnice a municipalității.

„Inovaţia socială reprezintă ideile noi care transformă politicile şi practicile dezvoltării locale. Ele ar putea reprezenta noi răspunsuri la nevoi de produse şi servicii nesatisfăcute sau moduri mai bune de îndeplinire a nevoilor existente’’

Azi despre asta vreau să dicutăm despre idei noi: Să începem să ne ajutăm noi cu mânuțele noastre, cu creierașele noastre și cu sufletele pline de curaj și entuziasm, să începem să reclădim din cenușă ceea ce am moștenit de la cei de dinaintea noastră.Și concret despre disciplina socială și voluntariat. E timpul să arătăm că suntem o comunitate!

Am descris mai înainte elementele unei filosofii bune pentru comunitatea noastră și am inițiat împreună cu municipalitatea, cu asociaţii si organizaţii neguvernamentale, mai multe acțiuni și programe de îmbunătățire a calității serviciilor municipale șii implicit a calității vieții cetățenilor: disciplina urbanistică și a spațiilor urbane, o mai mare preocupare pentru spațiile verzi,colectarea selectivă a gunoiului,îmbunătățirea infrastructurii rutiere și pietonale,o preocupare pentru frumos și prietenos petru cetățeni... Toate acestea le lansez ca provocări și pentru comunitatea noastră.

Municipalitatea, oricâți oameni competenți ar avea, nu poate rezolva singură aceste probleme. De aceea mă gândesc la o mai intensă dezbatere publică, sinceră a acestor probleme,la interesul și considerația administrației petru participarea cetățenilor la deciziile publice și ulterior la participarea și responsabilitatea pentru punerea în aplicare

 

Viorel Ivanciu, Viceprimar al  municipiului Călărași

Președintele organizației municipale  a PNL Călărași

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.