PNL / Schimbarea se amână deşi “poporul” nu mai are răbdare!

PNL / Schimbarea se amână deşi “poporul” nu mai are răbdare!

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, schimbarea din funcţie a prefecţilor din vreo 28 de judeţe şi a subprefecţilor, din 11. Nici în această săptămână n-a figurat pe lista lui Orban judeţul Călăraşi deşi senatorul Răducu Filipescu dădea ca sigură înlocuirea tandemului Iacob (prefect) – Beştea (subprefect). Nişte pesedişti care trebuie să plece de unde au venit ca să pună în loc nişte liberali, mai profesionişti, mai cinstiţi, mai devotaţi, în solda cetăţeanului.

Presa locală a identificat rapid şi motivul în ceea ce-l priveşte pe prefect susţinând că George Iacob a intrat în concediu medical. Aşa o fi! Dar de ce n-a luat în discuţie premierul Orban înlocuirea subprefectului? De ce domnu’ Filipescu, renumit pentru tenacitatea sa dar şi pentru „forţa” pe care o manifestă în raport cu Centru, devenită proverbială printre cei care s-au obişnuit să-i mănânce din palmă, n-a putut să-l „debarce” măcar pe Beştea, aşa cum tot pohteşte de vreo 2-3 săptămâni încoace? Sau n-a vrut să forţeze schimbarea întrucât înlocuitorul acestuia nu mai e preferatul său, adică Ion Stan? Cel revenit la cârma Direcţiei Agricole.

Până la aflarea unui răspuns care să explice această întârziere, telenovela schimbării oamenilor „lor” cu „ai noştri” continuă. Pare se pe termen nelimitat, până s-or sătura şi „propunerile” de atâta joc de glezne.

N-ar fi exclus, totuşi, să vedem şi alte personaje în prim – plan, devreme ce Orban&Co i-au, serios, în calcul promovarea iniţiativei legislative privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat. Cel mai „afectat” va fi propunerea pentru funcţia de prefect, Marian Stoica, nevoit să opteze între pensia de general de brigadă cu o stea (r) care sare binişor de suta de milioane de lei vechi şi salariul de prefect, parcă nu aşa de mare. Onoare, probabil că-l va determina să ia şi soluţia...magică.

„Poporul” aşteaptă cu nerăbdare schimbarea. Ca în urmă cu 30 de ani. Ori ar fi păcat ca lucrurile să mai tergiverseze. Imaginaţi-vă că dacă aveam acum şi o conducerea nouă, liberală 100%, la Prefectură, nivelul de trai al călărăşeanului ar fi crescut...exponenţial. Aşa cum se întâmplă cu ...rata inflaţiei şi cursul euro.

aldis

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.