Conferința municipală de alegeri din cadrul organizației PNL Călărași, programată pe 25 aprilie se va desfășura sub cele mai „bune” auspicii. Negocierile purtate de liderii celor 3 „aripi” (aripa Drăgulin, aripa vechiului PNL şi respectiv aripa PDL) privind constituirea viitorului Birou Politic Local s-au încheiat cu succes.
Primarul Dan Drăgulin nu va avea contracandidaţi pentru funcţia de preşedinte.
Pentru cele două funcţii de primvicepreşedinte vor candida viceprimarul Viorel Ivanciu şi consilierul local, Camelia Croitoru, director CCD Călăraşi.
Viitorul Birou Politic va cuprinde nu mai puţin de 8 funcţii de vicepreşedinte, 7 dintre ele urmând a fi ocupate de consilierii locali, Alina Jipa, Sandra Bratu, Cătălin Kosztelnik, Ionel Oprea, Daniel Purcărea, Andrei Romilă şi Florentina Toneanu.
Tot în viitorul BPL vor figura şi 15 membri printre aceştia aflându-se şi Carmen Filipescu, soţia actualului preşedinte al filialei judeţene, senatorul Răducu Filipescu.
Pentru funcţia de secretar general va candida viceprimarul Dragoş Coman.
Administratorul public al municipiului Valentin Deculescu va deveni membru al BPL iar în cazul în care Drăgulin va obţine pe 29 aprilie şi funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene, va deveni unul din vicepreşedinţii filialei.
La conferinţă sunt aşteptaţi în jur de 300 de delergaţi, lucrările urmând a avea loc în sala Centrului Cultural Barbu Ştirbei.
În ceea ce priveşte conferinţa judeţeană ce va avea loc pe 29 aprilie, candidaturile pentru funcţia de preşedinte se depun până pe 24 aprilie. Potrivit unor informaţii de ultimă oră, Vasile Iliuţă ar fi „promis” că nu va candida solicitând probabil la schimb susţinerea sa de către organizaţia judeţeană pentru obţinerea mandatului de vicepreşedinte la nivel naţional. Foarte probabil, actualul preşedinte al CJ Călăraşi va candida pentru una din cele două funcţii de primvicepreşedinte al filialei judeţene.