PNL | Liniștea dinaintea furtunii!

PNL | Liniștea dinaintea furtunii!

Nu mai nici un secret. Pe 25 septembrie va avea loc Congresul PNL, în cadrul căruia cei 5.000 de participanţi, aleşi toţi pe sprânceană, vor avea de ales pentru șefia partidului între actualul preşedinte, Ludovic Orban şi premierul, Florin Vasilică Cîţu. Cei doi şi-au exprimat deja dorinţa de a conduce pentru următorii 4 ani partidul. Cine va câştiga? Nu e greu de răspuns dar asta e o altă poveste în altă traistă.

Transferând competiţia de la nivel central în plan local ar trebui să vedem cine este contracandidatul lui Emil Dumitru, uns președinte interimar în toamna anului trecut de însuși Orban care n-a dat pe statut atunci nici măcar 2 bani. Suit în vârful grămezii, domnu’ Dumitru a obținut și mandatul de deputat deși aportul său la alegeri a fost ca și inexistent.

Ca să n-o mai lungim, Dumitru pare “condamnat” să meargă pe mâna lui Orban, pe 25 septembrie, deşi n-ar fi exclus să-l vezi mâine – poimâine în tabăra lui Cîţu.

dumitrusiorban

Dacă tot tânjeşte după funcţia de preşedinte, cu acte în regulă, al PNL Călăraşi, domn’ Dumitru va avea, fără îndoială, măcar un adversar la conferinţa judeţeană de alegeri, programată cel mai probabil în cursul lunii viitoare. Acesta ar putea fi senatorul Ciprian Pandea sau actualul prefect, Valentin Barbu. E greu de crezut că pe amândoi simultan pentru că ambii răspund cam la aceeaşi comandă venită de la Prahova. Senatorul care nu pare prea încântat să preia şefia organizaţiei judeţene ar avea o problemă de statut. Nu are 3 ani vechime în partid, ori ca să-l contracandideze pe Dumitru ar avea nevoie de o derogare. Pe care i-o dă Orban. Apropos, Emil Dumitru se poate lăuda cu o vechime de minim 3 ani în partid?

Dacă varianta Pandea pică, atunci rivalul lui Dumitru ar putea deveni prefectul, Valentin Barbu. Fost candidat la şefia CJ Călăraşi, secretar general al partidului, Barbu a prins și gustul puterii (tot partidul ştie că ar face orice să-şi instaleze soţia în funcţia de inspector general şcolar) şi nu cred că ar spune „nu” unei astfel de provocări, mai ales că e susţinut şi de Prahova, adversară a lui Orban. De când e în politica mare, a stat tot timpul în poziția de ghiocel.

Cu foarte puţini susţinători în spate, Emil Dumitru va avea viaţă grea la alegerile din iulie. A enervat multă lume în partid iar contrele sale cu Iliuţă, în fond gargară ieftină, nu mai produc nicio emoţie în rândul primarilor. De fapt, nu mai impresionează pe nimeni!

Apropos de Dumitru, a reapărut în spațiul public vinerea trecută după o pauză de 42 de zile. N-o făcea dacă n-ar fi fost nevoit să prezinte candidații pentru parțialele din 27 iunie de la Cuza Vodă și Frumușani. Bineînțeles, că ei sunt cei mai buni, cei mai onești, cei mai gospodari deși pe unul dintre ei l-a transferat de curând de la PRO România, semn că ce avea prin curte, dar și el “formidabil” pe 27 septembrie 2020, nu mai valora nici cât o ceapă degerată.

Am crezut că în partea a doua a conferinței, domnul Dumitru, altfel relativ calm fără să-și mai pună cuțitele pe masă, o să spună două vorbe despre cazul directoarei de la Oltenița care s-a năpustit cu palmele asupra unui elev, oripilând o țară întreagă. Că se disociază de astfel de fapte reprobabile. Nimic! Dacă tot am amintit de Oltenița, m-așteptam să spună dacă a întreprins vreun demers cu privire la construirea unui port în cel de-al doilea municipiu al județului așa cum profețea la începutul anului. Nicio vorbă! Tăcere și în ceea ce-i privește pe cei din neamul lui Iacomi, arătați cu degetul de deputatul Coarnă, deși ne-a asigurat cândva că distinșii săi colegi vor apărea în fața presei ca să demonteze acuzațiile lansate dinspre “ciuma roșie”. N-am aflat nici până azi ce s-a întâmplat cu funcționarii prigoniți prin Consiliul Județean și Primărie cărora, după cum spunea tot la începutul anului, le asigura, prin partid, acces gratuit la serviciile de avocatură. Nicio iotă despre campania de vaccinare de la sate. Măcar să mai fi auzit o dată că totul funcționează ceas în primăriile conduse de primarii PNL, respectiv execrabil în cele administrate de primarii PSD. Despre povestea sa cu Jidvei, o să mai curgă multă apă pe Borcea până o să aflăm ceva.

Nicio propoziție despre PNRR și binefacerile lui. Chiar așa?

Dar să nu disperăm. În tot acest mandat de parlamentar, o să-și facă timp cândva și pentru explicațiile astea. Deocamdată, prioritățile sunt altele. Înainte de toate, să se așeze omu’ bine pe fotoliul de șef că a început deja să-i placă!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.