PNL | L. Orban: În perioada 1 iulie-10 august vor avea loc conferințele județene de alegeri

PNL | L. Orban: În perioada 1 iulie-10 august vor avea loc conferințele județene de alegeri

Liderul PNL, Ludovic Orban a precizat astăzi pe Facebook că 25 septembrie este data la care va avea loc congresul partidului.

„Am decis în Biroul Executiv să declanșăm procedurile de alegeri în Partidul Național Liberal. Data propusă pentru Congres este 25 septembrie, cu participarea a 5.000 de delegați.

Congresul nu înseamnă doar alegerea conducerii naționale, înseamnă alegerea conducerilor la toate nivelurile din partid.”, a scris Orban care a mai adăugat că în perioada 1 iulie – 10 august vor avea loc conferinţele judeţene de alegeri. „Ca și calendar propus, în perioada 1 iunie -15 iulie vor avea loc Adunările Generale ale organizațiilor locale, care vor alege conducerile PNL la nivel local.

În perioada 1 iulie-10 august vor avea loc conferințele județene de alegeri, la care se vor alege conducerile județene ale Partidului Național Liberal.

Între data de 10 august, termenul prevăzut pentru finalizarea alegerilor la nivel județean și data de 25 septembrie este prevăzută o perioadă, conform Statutului PNL, de 45 de zile, pentru campania pentru congres.

În cursul zilei de astăzi voi convoca Consiliul Național, ca președinte al Partidului Național Liberal, pentru a finaliza procedura de declanșare a alegerilor în partid.”, a conchis şeful PNL care astăzi împlineşte vârsta de 58 de ani.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.