PNL / Ivanciu: Mi-aş dori ca de lucrurile mai puţin plăcute, din ultimul timp, să scăpăm!

Noul lider al PNL Călăraşi, Viorel Ivanciu a participat joi la o conferinţă de presă organizată la sediul partidului şi la care a mai fost prezent şi preşedintele filialei judeţene, Dan Drăgulin, enumerând principale acţiuni politice pe care le va întreprinde în perioada imediat următoare pentru revigorarea organizaţiei municipale. “Având în vedere activitatea organizaţiei municipale din ultimii ani, cu rezultatele foarte bune obţinute în diverse bătălii electorale, este o chestie onorantă această alegere în funcţia de preşedinte. În acelaşi timp, să ştiţi că e foarte greu să te menţii pe o astfel de poziţie. Drept pentru care am luat hotărârea de a consulta toţi membrii PNL, în special colegii din Birou, pentru a identifica modul în care vom lucra în viitor. Faţă de activitatea din trecut a organizaţiei municipale, vor urma nişte modificări, vor fi abordate altfel anumite lucruri. Sper să-mi fie mai uşor având în vedere că am alături oameni bine pregătiţi în ale politicii. În plus, am şi o relaţie foarte bună cu preşedintele organizaţiei judeţene, domnul primar Drăgulin. Mi-aş dori ca de lucrurile mai puţin plăcute, din ultima vreme, să scăpăm. Să ne aşezăm la masă şi să lucrăm pentru binele cetăţenilor şi al organizaţiei municipale PNL Călăraşi” a spus Ivanciu care a refuzat însă să explice ţi care sunt “lucrurile mai puţin plăcute”. “Nu vreau să le detaliez acum. Eu sunt la început de drum. Mai întâi, voi creiona un mod de lucru, voi identifica alături de colegii mei care sunt priorităţile pentru acest oraş dar şi ale organizaţiei noastre. Sunt lucruri interne pe care aş vrea să le discut întâi cu toţi colegii iar dacă ele sunt interesante, uterior, şi cu mass – media”.

Viorel Ivanciu a devenit preşedinte cu acte în regulă al filialei muncipale pe 10 noiembrie atunci când a avut loc Consiliul de Coordonare Local al PNL Călăraşi. Mandatul său se va întinde până în 2020.  

Consilier local încă din 2012, Viorel Ivanciu a fost ales viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ în urma alegerilor locale din vara anului trecut.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.