PNL / Iliuţă, în echipa lui Buşoi!

 iliuta octPentru funcția de secretar general al PNL, Cristian Bușoi îl susține pe fostul deputat de Călăraşi, Dan Motreanu, în prezent prim-vicepreședinte al partidului.

Cristian Bușoi, candidat la funcția de președinte al PNL, și-a prezentat, vineri, echipa pe care o susține pentru a ocupa funcțiile de conducere ale partidului.

Pentru funcția de secretar general al PNL, Cristian Bușoi îl susține pe Dan Motreanu, în prezent prim-vicepreședinte al partidului.

Bușoi a anunțat că îi susține în echipa sa pentru funcțiile de prim-vicepreședinți pe primarul Timișoarei, Nicolae Robu, (Mediul de afaceri, societatea civilă); președintele CJ Cluj Alin Tișe (Comunicare); deputatul Mugur Cozmanciuc (Relații Internaționale), dar și pe actualul prim-vicepreședinte al PNL Sector 2 — Viorel Cataramă (Strategii politice).

Pentru funcțiile de vicepreședinți, Bușoi va cere votul delegaților la Congres pentru: Aleodor Frâncu, Ion Vela, Vasile Varga, Marius Ștefan Vintilă, Sulfina Barbu, Vasile Iliuță, Mircea Toader, Marius Bodea, Gheorghe Muhscina, Lucia Varga, Marian Petrache, Ovidiu Moldovan.

"Aceasta este echipa pe care eu o consider mai bună decât cea a colegului meu (n.r. — Ludovic Orban) și nu spun asta cu aroganță, ci cu spirit de competiție și colegialitate. O bună parte din echipa lui Orban are o gândire mai veche despre felul în care trebuie condus partidul. (...) Raportarea oamenilor la politiceni s-a schimbat. Pentru a deveni un partid al viitorului, PNL are nevoie de o gândire nouă, de a-i atrage pe acei oameni creativi din societatea românească", a spus Bușoi în cadrul unei conferințe de presă, susținută la sediul PNL.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.