PNL / Fl. Drăgan: Problemele organizatorice nu-s puţine!

Noul primvicepreşedinte al organizaţiei municipale PNL Călăraşi, Florin Drăgan a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că de la preluarea noii funcţii este preocupat de rezolvarea unor probleme organizatorice care nu-s puţine, stabilind şi o serie de obiective atât pe termen scurt cât şi lung pentru dezvoltarea filialei. „De când am devenit primvicepreşedinte, am preluat o parte din problemele organizatorice. Problemele nu sunt puţine şi variază. Ne-am fixat obierctive pe termen scurt şi lung. Pe termen scurt, încercăm să mărim gradul de comunicare, organizând astfel de conferinţe de presă iar pe termen lung, ne aşteaptă mai multe rânduri de alegeri. Urmează să purtăm discuţii cu majotitatea membrilor PNL din municipiu şi să intrăm tot mai mult în contact cu cetăţenii pentru a strânge problemele şi a încerca să le rezolvăm într-un mod cât mai corect şi mai bine. Lucrăm în continuare şi la calendarul de activităţi politice pe care le vom întreprinde în acest an” a declarat marţi, la întâlnirea cu media locală, primvicepreşedintele PNL M Călăraşi.

 

Florin Drăgan a devenit primvicepreşedinte imediat după ce conducerea filialei locale PNL Călăraşi a fost preluată de Viorel Ivanciu, în toamna anului trecut.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.