PNL / Filipescu şi Iliuţă vor candida pentru funcţia de vicepreşedinte

filipescu 3Marţi, 13 iunie, ora 11.00, a expirat termenul pentru depunerea candidaturilor din partea membrilor PNL pentru funcțiile în conducerea Partidului Național Liberal.

În cadrul Congresului PNL din 17 iunie, cu participarea a 5000 de delegați, vor fi organizate alegeri pentru președinția Partidului Național Liberal, prin vot asupra moțiunilor prezentate de candidați, precum și pentru președinții Comisiei de Arbitraj și ai Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori.

În cadrul Consiliului Național din 18 iunie vor fi aleși cei 4 prim-vicepreședinți, 16 vicepreședinți și 16 membri ai Biroului Executiv, trezorierul PNL, precum și membrii Comisiei de Arbitraj și ai Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori.

 

iliuta octPentru funcţiile de vicepreşedinte şi-au depus candidaturile senatorul Răducu Filipescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă.

Noul preşedinte al PNL Călăraşi, Dan Drăgulin, va candida pentru o funcţie de membru în Biroul Executiv

Potrivit Statutului PNL, secretarul general al PNL va fi ales în cadrul Consiliului Național la propunerea președintelui PNL.

 

Primivicepreşedinţi

Strategii politice: Ilie Bolojan, Viorel Cataramă

Comunicare: Raluca Turcan, Alin Tişe

Mediul de afaceri şi societatea civilă: Iulian Dumitrescu, Nicolae Robu

Relaţii internationale: Mircea Hava, Mugur Cozmanciuc

 

Vicepreşedinţi pe domenii

Politică externă, apărare și siguranță națională: Ligia Popescu, Vlad Nistor, Radu Surugiu, Ionuț Stroe, Radu Carp, Aleodor Frâncu

Administrație, ordine publică, siguranța cetățeanului, fonduri europene și dezvoltare regional: Ionela Balaș, Dan Leoreanu, Lucia Varga, Marcel Vela, Petru Luhan

Justiție și drepturi cetățenești: Vasile Varga, Ben-Oni Ardelean

Buget, politici fiscale, familie și protecție socială: Viorel Cataramă, Florin Cîțu, Vintilă Ștefan

Sănătate, muncă, familie și protecție socială: Sulfina Barbu

Educație, cercetare, tineret, sport, cultură, culte și minorități: Nadia Rață, Alexandru Radu, Gabriel Pintea, Dan Motreanu

Agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară și mediu, ape și silvicultură: Gheorghe Ștefan, Vasile Iliuță, Adrian Oroș, Liviu Bulgaru

Infrastructură de transport, comunicații și societate informațională: Michael Heiman, Aleodor Frâncu, Mircea Toader, Adrian Iurașcu, Virgil Guran, Ion Popa

Pentru cele opt regiuni de dezvoltare, pentru funcțiile de vicepreședinți ai PNL și-au depus candidatura 20 de liberali.

 

Pe regiuni de dezvoltare

Nord-Est Ioan Bălan, Marius Bodea

Sud-Est Victor Paul Dobre și Gheorghe Mushcina

Sud Muntenia George Ionescu, Răducu Filipescu, Vasile Câmpulungeanu

Sud-Vest Oltenia Gigel Știrbu, Marian Marinescu, Marius Bălu, George Stănculescu

Vest Alin Popovici, Gheorghe Falcă, Marcel Vela

Nord-Vest Lucian Bode, Lucia Varga, Alin Tișe

Centru Florin Roman și Ovidiu Moldovan

București-Ilfov Marian Petrache

Conform centralizării, pentru funcția de membru în conducerea PNL și-au depus candidatura 41 de liberali, iar pentru cea de trezorier — Antonel Tănase.

Printre cei care candidează pentru funcția de membru al Biroului Executiv se numără Mircea Toader, Costel Șoptică, Cristian Buican, Florin Alexe, Ionel Palăr, Nelu Tătaru, Robert Sighiartău, Iulian Huțucă, Costel Alexe, Gheorghe Tinel, Viorel Badea, Dumitru Oprea, Marcel Vela, Radu Carp, Nicolae Robu, Mihai Tararache, Alin Tișe, Mugur Cozmanciuc.

De asemenea, au fost depuse, până la ora 11,00, candidaturi pentru Comisia Națională de Revizie și Cenzori (CNRC) și Curtea de Arbitraj (CA) ale PNL și pentru poziția de președinți ai acestor organisme.

Pentru funcția de președinte al CA candidează Ioan Cupșa, Paul Cotta, Daniel Buda și Andreea Rabotka, iar pentru cea de președinte al CNRC — Mihai Barbu și Gabriela Horga.

Consiliul Național de Coordonare (CNC) al PNL se va reuni duminică pentru alegerea funcțiilor în conducerea liberalilor.

Sâmbătă, 17 iunie, are loc congresul PNL, în urma căruia va fi ales președintele partidului. Pentru șefia PNL candidează Ludovic Orban și Cristian Bușoi.

În cadrul Congresului PNL, cu participarea a 5.000 de delegați, vor fi organizate alegeri pentru președinția PNL, prin vot asupra moțiunilor prezentate de candidați, precum și pentru președinții CA și și CNRC.

Departamentul de Comunicare al PNL

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.