PNL / Filipescu, fanul lui Paleologu!

PNL / Filipescu, fanul lui Paleologu!

Senatorul liberal, Răducu Filipescu, este pur şi simplu impresionat de „alura” politică a prezidenţiabilului PMP, Theodor Paleologu declarând vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, despre acesta că are „calităţi”  pentru a ocupa prima funcţie în statul român, singurul său „handicap” fiind vârsta...prea fragedă pentru o asemenea demnitate. „Vreau să vă spun că singurul care mie îmi place dintre ceilalţi este Paleologu. Pentru că mi se pare un băiat cult, un băiat, după părerea mea, destul de experimentat în tot ceea ce înseamnă o viitoare poziţie de preşedinte dar în acelaşi timp consider că e prea tânăr. Trebuie să mai treacă nişte ani peste el pentru că şi modul în care se adresează şi modul în care răspunde la anumite solicitări, la anumite întrebări este încă un mod mult prea tineresc pentru o poziţie de preşedinte” a spus Filipescu.

În vârstă de 46 de ani pe care i-a împlinit în iulie, Theodor Paleologu a fost deputat de București începând cu legislatura 2008-2012, fiind ales în 2008 din partea Partidului Democrat Liberal și în 2012 din partea Alianței România Dreaptă.

De asemenea, între 22 decembrie 2008 și 23 decembrie 2009, a fost ministru al culturii în primul guvern condus de Emil Boc. În 2014, a părăsit Partidul Democrat Liberal, alăturându-se Partidului Mișcarea Populară.

Părerea lui Filipescu despre Paleologu care, după toate probabilităţile va deveni membru PNL după prezidenţialele din noiembrie, contrastează puternic cu cea exprimată pe o reţea de socializare undeva la finele lunii august de consilierul ALDE la Primăria Municipiului Bucureşti, Claudiu Daniel Băcanu. Iată despre ce e vorba.

„Marioneta” lui Petrov – Băsescu măcăne aberații cu iz filosofic

Theodor Paleologu despre Băsescu prin 2015: ”Din păcate, n-a avut mână bună în privinţa persoanelor pe care le-a susţinut”.

Printre prelegerile sale aristoteliene, Paleologu a spus și un mare adevăr. Și ce mare adevăr a grăit despre Băsescu. Și vedem rezultatele azi, când tocmai el, filosoful apus al României, este desemnat candidat. Pupătorul de mâini al Elenei Udrea, „Porumbița” cum o alinta, și curățătorul de scame al lui Băsescu, s-a scuturat de praful din bibliotecile prin care s-a ascuns după epoca pedelistă și a ieșit la atac. Și rupe tot! Face analize politice, aduce atacuri la adresa contracandidaților. Ce mai, Paleologu e rău!

Atunci când pedigree-ul politic ți se trage de la Băsescu – Petrov și când ești reprezentantul unora care au făcut praf România în timpul guvernării lor (Boc – PDL), nici nu ar trebui să mai ai tupeul să scoți capul în lume. Însă, acesta e filosoful de mucava Paleologu, cel instruit la școala din Modroganul condus de Băsescu. Nesimțirea este mare, cu papion sau fără papion.

În privința celor spuse despre Mircea Diaconu, o comparație poate fi făcută în ceea ce îl privește pe Paleologu. Există titani ai filosofiei, există filosofi cu renume, există filosofi ”wanna be” și există Paleologu. Doar că te dai filosof, asta nu te face unu.

P.S. Să ajungi în 2019 să trăiești încă pe spatele renumelui tatălui, fără a avea niciun fel de realizări în viață în afară de a fi filosoful lui Băsescu, înseamnă că ți-ai ratat cariera cu totul. Paleologu își adaugă, în schimb, și o candidatură la CV. L-a betonat! (sursa Facebook Claudiu Daniel Bacanu, 27 august 2019.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.