PNL / Drăgulin, sceptic: PNDL 1 şi PNDL 2 nu vor avea finalitate

Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Călăraşi, Dan Drăgulin, primar al municipiului reşedinţă de judeţ a declarat recent că atât proiectele demarate prin  Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1 cât şi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2, iniţiate de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale nu vor avea finalitate din cauza insuficienţei resurselor financiare. „Am spus-o şi o voi spune: Programelor PNDL 1 şi PNDL 2, mai ales, nu le văd o finalitate. Sunt proiecte în derulare pe PNDL 1 şi nu ne-au dat banii. Din discuţiile purtate cu domnul vicepremier, Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării, nu s-au semnat contractele. Ceea ce mă face să cred că n-o să fie o finalitate” a declarat Drăgulin care s-a referit şi la “impedimentele” întâmpinate în accesarea proiectelor pe Axa 4.1 din cadrul Programului Operaţional Regional (POR). “Au început proiectele pe Axa 4.1 pe care se bat toţi. Deja sunt probleme cu Ghidul Solicitantului. Sunt probleme mai ales că noi nu ne-am adaptat căile de rulare: drumuri, şosele, la nivel european. Ei ne cer anumite lucruri pe care noi le îndeplinim cum putem”. a mai precizat Drăgulin.

 

Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1 a fost adoptat prin OU în aprilie 2013 şi s-a desfăşurat în perioada 2014 – 2016. Suma alocată de la buget pentru finanţarea proiectelor a fost de 5, 5 miliarde lei.

 

Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport. PNDL 2 finanțează 9.500 de obiective de investiții, dintre care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective (din toate domeniile eligibile). Pentru aceste investiții sunt alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei credite de angajament.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.