PNL / Drăgulin: Ne batem pentru şansa noastră!

pnl candidati 11Miercuri la sediul organizaţie judeţene a avut loc prezentarea candidaţilor PNL pentru alegerile locale parţiale programate pe 11 iunie la Lehliu Gară şi Unirea. Noul preşedinte al partidului, Dan Drăgulin, flancat de primvicepreşedinţii, Constantin Corbu şi Gheorghe Dobre, a declarat că propunerile liberalilor sunt Laurenţiu Bănescu (Lehliu Gară), respectiv Aurica Pârlea (Unirea). “Cei doi candidaţi ai PNL, în cele două localităţi, sunt doamna Aurica Pârlea, la Unirea şi domnul Bănescu Laurenţiu, pentru Lehliu Gară. Acum vă daţi seama că prima şansă ar avea-o PSD-ul pentru că cele două localităţii au fost conduse de primari PSD şi nu de un an ci de mai mulţi ani, de mai multe legislaturi.” A spus Drăgulin care a continuat. “Vreau să vă spun că deşi se consideră că pornim cu a doua şansă, noi ne batem pentru acest lucru. Sondajele pe care le-am făcut în cele două localităţi ne îndreptăţesc să spunem aşa ceva. Stăm bine, chiar foarte bine! Ne pregătim, atât pentru Unirea cât şi pentru Lehliu. Nu am spus şi nu o să spun niciodată că doamna Aurica are mai mult decât celălalt, nu am spus şi nu o să spun că Laurenţiu are mai mult decât celălalt, dar ceea ce noi am constatat în cele două sondaje, vă spun cu toată sinceritatea şi cu toată responsabilitatea, ne dă curajul să abordăm această campanie cu foarte mult interes şi cu foarte multă aplecare asupra rezultatului.”
Drăgulin a mai adăugat că întreaga conducere a partidului va fi prezentă în cele două localităţi pentru susţinerea celor doi candidaţi. “Cele două localităţi le-am repartizat ca responsabilitate celor doi primvicepreşedinţi aici prezenţi. S-au făcut echipele de campanie şi în fiecare localitatea din cele două, tot stafful conducerii organizaţiei judeţene va fi prezent. Vom merge în ambele localităţi, ştim că deja se tot zvoneşte că se umblă, se face... noi, cel puţin de când mă ştiu eu nu am făcut şi nu o să fac niciodată acest lucru. Ne bazăm în schimb pe forţele şi pe mobilizarea pe care putem să o facem prin oamenii noştri, prin cei care vor răspunde de fiecare secţie de vot, de fiecare stradă, poate, şi prin prezenţa noastră în discuţiile pe care le vom avea cu cetăţenii. Nu vom denigra, nu vom vorbi la adresa celorlalţi, noi vom veni cu argumente şi cu propuneri. Suntem rezervaţi în a spune care sunt obiectivele noastre în cele două localităţi, dar vă garantez că ne batem. Consideră că au prima şansă, bravo lor! Noi ne batem pentru şansa noastră! Echipele pe care noi le avem sunt echipe serioase, noi nu ne hazardăm nici în declaraţii dar accentuez un singur lucru şi anume, ne batem.
Se prefigurează o luptă între cele două partide PSD şi PNL, restul sunt la şi alţii.” a conchis Drăgulin.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.