PNL / Dobre, prima candidatură pentru funcţia de primivicepreşedinte

dobre modelu aprilieGheorghe Dobre, primarul localităţii Modelu, şi-a depus candidatura pentru una din cele două funcţii de primvicepreşedinte al organizaţiei judeţene PNL Călăraşi, la alegerile din 27 aprilie. Aşa a susţinut vineri preşedintele Răducu Filipescu, în cadrul unei conferinţe de presă. „Deocamdată pentru funcţia de primvicepreşedinte şi-a depus candidatura Gheorghe Dobre, primarul comunei Modelu. Pot să mai apară 5-6-7 candidaturi. O să fie bătălie mare” a declarat Filipescu care a mai precizat că nu va candida pentru nicio funcţie. „Eu nu candidez. Potrivit statutului în calitate de parlamentar devin automat vicepreşedinte. Ce mi-e vicepreşedinte, ce mi-e primvicepreşedinte. Mai e un prim în faţă. Funcţia care e determinantă este cea de preşedinte şi de secretar general” a conchis Filipescu.

În altă ordine de idei, conferinţa judeţeană de alegeri ar putea avea loc pe 27 aprilie, cu două zile mai devreme faţă de data stabilită iniţial. În cazul în care acest nou termen va fi acceptat la Centru, data până la care pot fi depuse candidaturile pentru funcţiile de primvicepreşedinte, respectiv vicepreşedinte este 22 aprilie.

 

Componenţa viitorului Birou Politic Judeţean

-          Preşedinte

-          2 primvicepreşedinţi

-          Secretarul

-          8 vicepreşedinţi

-          Parlamentarii cu rang de vicepreşedinte

-          Preşedintele CJ Călăraşi, cu rang de vicepreşedinte

-          Preşedinţii organizaţiilor interne

-          2 secretari generali adjuncţi

-          15 membri aleşi de CCJ

-          Preşedintele LAL

-          Trezorier

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.