PNL / D. Coman: Mi-am propus ca împreună cu colegii mei să ducem organizaţia municipală pe primul loc la alegerile locale din 2020

dragos aprMarţi, 25 aprilie se va desfăşura conferinţa locală de alegeri în cadrul organizaţiei municipale PNL Călăraşi. Pentru funcţia de secretar general “va candida” Dragoş Coman, unul din viceprimarii municipiului reşedinţă de judeţ. Obiectivele sale esenţiale se rezumă la atragerea de noi membri în cadrul partidului şi câştigarea alegerilor locale ce vor avea loc peste 3 ani.

 

PNL Călăraşi se află în febra alegerilor interne. Marţi, 25 aprilie, va fi stabilită noua conducere a organizaţiei municipale PNL Călăraşi iar două zile mai târziu va avea loc conferinţa judeţeană de alegeri. Pentru început aş vrea să ne spuneţi dacă s-au liniştit apele în partid sau e doar începutul unor alte evenimente, haideţi să le spunem învolburate?

În ceea ce priveşte organizaţia municipală lucrurile sunt bune, e linişte. Există armonie şi conlucrare.

Veţi candida pentru funcţia de secretar. Este impropriu spus veţi candida, întrucât ce se va stabili componenţa Biroului Permanent Judeţean (BPJ), veţi fi propus pentru această funcţie de viitorul preşedinte iar nominalizarea va fi ulterior fi validată de noul BPJ. Cum vedeţi această nouă misiune şi care sunt principalele direcţii în care intenţionaţi să îndreptaţi organizaţia în plan politic local.

În primul rând să vă spun de ce am ales funcţia. Am ales-o pentru că e o funcţie care „te pune la muncă” , nu e o funcţie care să-ţi dea o poziţie confortabilă şi nu neapărat de prim-plan. E o poziţie de muncă, dar totodată e o poziţie din care poţi face lucruri şi bucuria mea cea mai mare ar fi dacă funcţia asta ar fi încununată şi cu reuşita tinerilor pe care eu i-am propus să candideze în BPL.

Deci aş avea două prerogative cu care să încep reconstrucţia sau reîmprospătarea PNL în municipiul Călăraşi.

Veţi începe această nouă muncă în partid într-o perioadă nu foarte bună pentru organizaţia municipală. În urmă cu câteva luni, PNL Călăraşi s-a clasat pe locul 2 la mare distanţă de PSD la alegerile parlamentare. Semn că sunt multe de făcut şi probabil că una dintre misiuni ar fi atragerea de noi membri, din toate domeniile, cu o bună reputaţie, în rândurile partidului.

Da, dacă v-aţi uitat cu atenţie şi îi cunoaşteţi pe cei de pe lista de propuneri pentru candidaturile în BPL veţi vedea că sunt oameni care vin din domenii de activitate variate, oameni care au reuşit să confirme acolo unde au fost puşi. Chiar dacă unii dintre ei sunt foarte tineri, au experienţa managementului, au experienţa domeniului privat, al afacerilor. Şi chiar şi instituţional, unii dintre ei au sunt tineri care au confirmat din punct de vedere al muncii într-o instituţie publică, fie că este o şcoală, fie că e o altă formă din administraţia locală.

În curând se împlineşte 1 an de zile de când PNL a câştigat alegerile locale, s-a format acest Executiv al primăriei exclusiv din liberali. Dacă ar fi să tragem o linie, cât de mulţumit sunteţi de aceste 10 luni de guvernare locală?

Aici este o discuţie destul de lungă şi să ştiţi că sunt mulţumit într-o oarecare măsură de ce s-a întâmplat în serviciile pe care le coordonez şi cred că ne putem mândri cu câteva lucruri. Dar dacă vreţi, într-o discuţie viitoare aprofundată, putem să luăm fiecare serviciu în parte şi să „mă laud” împreună cu colegii mei cu ghilimelele de rigoare, cu realizările sau de plusurile care s-au realizat în această scurtă perioadă, zic eu.

Cât de mulţumit sunteţi de discuţiile purtate în cadrul partidului pentru creionarea viitoarei echipe a BPL?

Sunt mulţumit. Sunt mulţumit şi atât pentru că probabil mi-aş fi dorit mai mulţi tineri dar trebuie să ţinem cont totuşi de de experienţa politică şi profesională a celor care nu mai sunt chiar la prima tinereţe şi acest fapt mă face să mă declar mulţumit. Da, probabil, recunosc că aş fi fost foarte mulţumit dacă organizaţia ar fi fost 100% formată din tineri. Cine nu şi-ar fi dorit asta? Numai că, cum spuneam şi mai devreme, trebuie să ţinem cont şi de experienţa politică, administrativă şi personală a celor care nu mai sunt chiar la prima tinereţe.

Potrivit statutului, funcţia aceasta de secretar general este extrem de importantă. Este a doua, ca importanţă, după cea de preşedinte iar municipiul este o zonă destul de complicată din punct de vedere politic, oamenii de aici sunt mult mai bine informaţi. Care va fi munca pe care o veţi face astfel încât PNL să reintre pe o curbă ascendentă?

În ceea ce mă priveşte, voi deschide cât de larg voi putea uşile şi dacă vreţi porţile partidului. Voi încerca să aduc oameni care îşi doresc să facă politică în sensul frumos şi corect al termenului de politică. Voi încerca împreună cu colegii mei să construim organizaţional această structură de partid, şi totodată mi-aş dori, personal, să îndreptăm partidul spre doctrina de dreapta care mie mi se pare foarte importantă pentru o societate în plină dezvoltare.

Ţintele viitoare ale partidului sunt câştigarea alegerilor din anii 2019-2020 , evident culminând cu câştigarea alegerilor locale de peste 3 ani.

Da. Ca ţintă personală mi-am propus ca împreună cu colegii mei să ducem organizaţia municipală pe primul loc la alegerile locale de peste 3 ani. Acum o să mai avem două hopuri, mă refer la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale care ţin într-o oarecare măsură de organizaţia locală, dar după cum ştim, şi ne-am convins la alegerile care tocmai au trecut, ţin în mare parte de ce se întâmplă la nivel naţional dar aici vom încerca, între organizaţiile PNL-ului, la nivel de reşedinţă de judeţ să ne situăm pe o poziţie cu care să ne mândrim.

De câţi ani faceţi politică?

Cred că sunt vreo 5.

Modelul politic pe care vrei să vi-l asumaţi în viitoarea calitate de secretar general?

Modele politice sunt multe, mie mi-a plăcut dacă vreţi din istorie Kennedy, Lincon, dar un model politic românesc nu aş putea să-l definesc acum, rapid.

Care ar fi după părerea dumneavoastră, reţeta succesului unui partid?

Deschiderea! În primul rând deschiderea faţă de oameni, preluarea reală a problemelor unei societăţi, este un lucru vital pentru buna funcţionare, şi temeinicia cu care îşi susţine valorile şi promisiunile indiferent de conjunctura socială şi politică din perioade aleatorii.

Sunteţi pregătit să faceţi muncă politică alături de colegi?

Sunt dispus, da. Pentru asta mi-am dorit funcţia de secretar general. Asta îmi doresc în primul rând, să fac muncă politică.

Cât de consistentă va fi transparenţa în raport cu cetăţeanul, cu membrii şi simpatizanţii partidului?

Vreau ca la un moment dat toţi cei care se uită înspre PNL să vadă consistenţă în munca politică şi în seriozitatea cu care ne asumăm această deschidere.

Observăm că în momentul de faţă transparenţa, probabil că există pe hârtie. Nu doar la PNL, ci şi în alte tabere politice. Cel puţin la Călăraşi.

E un model să-i spunem tipic românesc, de a se face politică, care uşor, uşor nu mai prinde. Pentru că aşa cum foarte bine aţi punctat mai devreme cetăţeanul este din ce în ce mai bine informat, din ce în ce mai bine pus la punct cu înţelesurile politicii iar dacă nu vom adopta modul deschis şi transparent, serios şi sincer de a face politică, nu vom avea succes, cu siguranţă şi nu doar noi. Niciun partid politic.

Rezultatele voastre, ale Executivului primăriei, s-ar putea răsfrânge în plan politic?

S-ar putea! S-ar putea răsfrânge şi cred că sunt într-o directă corelare. Da, cred că da.

Ce le veţi spune oamenilor marţi, la şedinţă? Care ar fi ideile esenţiale pe care doriţi să le transmiţi oamenilor?

În primul rând cred că îi voi ruga privească cu toată seriozitatea spre politică, să facă politică dacă îşi doresc şi să nu piardă timpul într-un cadru politic care nu-i reprezintă şi să ştie înainte de a se înhăma la această muncă, că vor trebui să fie într-o strânsă legătură cu cei cărora le vor cere votul la fiecare ciclu electoral.

În această perioadă in care încercați primenirea partidului, care crezi ca este cea mai bună "achiziție"?

Fără să minimalizez valoarea altor colegi, de departe domnul general Stoica Marian, fostul Inspector Sef al Inspectoratului de Jandarmi Județean, este cel mai mare câștig pentru Partidul Național Liberal Calarasi. Pe mine personal mă onorează faptul că domnia sa a acceptat să meargă alături de noi în această nouă construcție și îmi dă încredere că oameni de valoare vor mai veni alături de noi și in următoarea perioadă.

De ce să credeţi că Dragoş Coman ar putea să fie viitorul secretar general al organizaţiei municipale?

Pentru că pentru că vrea, pentru că ştie ce îşi doresc oamenii şi pentru că va ajuta PNL-ul să-şi recapete locul pe care eu sincer cred că-l merită.

Ce mesaj aveţi pentru alegătorii dumneavoastră? 25 aprilie e un moment de cotitură?

Să nu se simtă alegătorii noştri în afara partidului. Să nu se simtă încorsetaţi în niciun fel, să ne comunice problemele, să vină lângă noi. Pentru că noi asta construim! Această organizaţie va trebui să fie oglinda dorinţelor şi necesităţilor lor.

Aveţi un mesaj pentru adversarii politici?

Ce mesaj să am? În afară de faptul că le doresc acelaşi succes pe care mi-l doresc şi PNL-ului, pentru că până la urmă oricare dintre partidele politice care îşi vor face treaba cu seriozitate vor aduce un plus vieţii noastre de zi cu zi, a tuturor. Asta le doresc, să facă exact cum consideră binele şi pentru cetăţenii acestui oraş.

dragos si dragulin

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.