PNL / Corbu, numele surpriză din lista noilor primvicepreşedinţi ai organizaţiei judeţene

corbu la masaConstantin Corbu a fost joi ales în cadrul lucrărilor Comitetului de Coordonare Judeţean primvicepreşedinte al Biroului Politic Judeţean al PNL Călăraşi.

A pornit în competiţie cu şansa a 3-a după Gheorghe Dobre, primarul comunei Modelu şi Marius Militaru, favoritul preşedintelui Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă.

Aflat la al doilea mandat de primar al localităţii Grădiştea, Corbu a candidat pentru domeniul Politici Publice şi a obţinut 279 de voturi, clasându-se pe primul loc în competiţia cu Gheorghe Dobre. Primarul comunei Modelu a devenit la rândul său primvicepreşedinte învingându-l în cursa pentru domeniul Strategii Politice şi Comunicare pe Marius Militaru.

Desfiinţat pur şi simplu pe o reţea de socializare chiar în ziua desfăşurării alegerilor de către un fost adversar local din bătăliile pentru primărie, Corbu şi-a luat din plin revanşa faţă de criticii săi, devenind de joi seară lider important al PNL, partid care domină de ani buni scena politică judeţeană. Noua funcţie nu înseamnă doar o recompense pentru munca sa desfăşurată de-a lungul timpului în PNL ci o o responsabilitate majoră pentru viitoarele bătăşii electorale ale organizaţiei judeţene.

Dar iată şi ce a declarat Constantin Corbu în cadrul conferinţei de alegeri, înaintea exprimării votului de către delegaţii prezenţi la lucrările CCJ.

“Vreau să-l felicit pe domnul Filipescu dar şi Biroul Politic Judeţean pentru activitatea desfăşurată în mandatul trecut. Sunt onorat să mă adresez dumneavoastră şi vă mulţumesc că aţi venit astăzi.

Candidatura pentru funcţia de primvicepreşedinte pleacă de la mine. Ceea ce mă reprezintă este faptul că sunt un liberal autentic. Din 2001, de când domnul Filipescu fugea după mine, având în mână o geantă de piele, ca să intru în organizaţia Grădiştea şi până astăzi cu toate că în 2011 pentru că m-am opus unor propuneri ale partidului de a părăsi funcţia de viceprimar pe care o obţinusem prin luptă, am plecat. Cu toate că am fost dat afară, sunt tot aici.

Sunt un personaj care n-are teamă, care s-a născut în mediul privat. Ştiu ce înseamnă respectul şi datoria faţă de cetăţean, Puteţi să mergeţi prin comuna Grădiştea ca să mă caracterizaţi bine sau rău. Puteţi să-i vedeţi şi pe cei 11 consilieri locali PNL din 13 câţi revin comunei Grădiştea, prezenţi aici în sală, ceea ce înseamnă un procent de 85%, puteţi să întrebaţi colegii primari că sunt o voce căreia nu-I este teamă, că nu plec capul niciodată pentru că ţin cu cel de jos şi adevărul. Consider că adevărul este cel mai uşor lucru de dus în spate!

Nu cred în existent unor tabere în cadrul PNL Călăraşi. Tabere sunt poate în capul acelora cărora le este frică sau care au interese personale. Pentru mine nu există interese atâta vreme cât faci parte din administraţie dar şi din politică. Există doar interese generale. Susţinerea Consiilor Locale, ale primarilor, ale Consiliului Judeţean, majoritar liberal, nu se poate face decât având o organizaţie PNL unită, fără interese personale ci numai interese commune. De aceea eu n-am întrebat pe nimeni dacă vrea cineva să candidez. Am venit în faţa dumneavoastră privindu-vă şi lăsând la aprecierea dumneavoastră dacă merit sau nu votul.

Domnul Drăgulin mă cunoaşte. Soţia dumnealui care a lucrat cu mine , mă cunoaşte. Ştie că în mine va avea întotdeauna un prieten atâta timp cât vom pune pe masă adevărul.

Dacă mă votaţi, am datoria să vă anunţ. Eu nu ţin nimic ascuns! De-a lungul carierei mele politice liberale, am avut disensiuni şi cu domnul preşedinte al CJ. Dar niciodată nu mi-a fost frică să vorbesc. Evident, discuţiile s-au purtat în limitele bunului simţ.

De aceea sunt în faţa dumneavoastră. Aşa cum am spus şi în 2014 în timpul campaniei pentru susţinerea domnului preşedinte Klaus Iohannis, să dea Dumnezeu ca prin unirea celor două partide Partidul Naţional Liberal să reziste. Suntem în 2017 şi astăzi rezistă. Să muncim şi mâine ca să reziste şi-n continuare să fim o forţă unită în Călăraşi. Vă mulţumesc”

corbu judpnl jud corbu dragulin felipe vasile

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.